* Familia braºoveanului Tibor Budi, ucis acum un an în atentatele din Madrid, îl va comemora astãzi în cerc restrîns
A trecut un an de la cumplitul masacru petrecut la Madrid. Peste 200 de oameni au murit, iar alþi 1.400 au fost rãniþi dupã ce 10 bombe au explodat în patru trenuri care transportau muncitori. Printre aceºtia, ºi mulþi români.
A trecut un an, dar nimeni nu a uitat. Pe 11 martie 2004, teroriºtii au lovit în inima Europei, la Madrid. A fost cel mai sîngeros atentat terorist pe care l-a vãzut vreodatã aceastã þarã. Ce s-a întîmplat atunci a schimbat istoria unei þãri ºi a unui continent.
A trecut un an, dar amintirea acelor momente continuã sã tulbure viaþa supravietuitorilor ºi a rudelor celor care au murit. Printre cei care astãzi îºi plîng morþii se numãrã ºi familia braºoveanului Tibor Budi. În casa din Sãcele, acolo unde locuiesc mama ºi soþia braºoveanului, durerea va fi astãzi ºi mai greu de îndurat.
Parastas restrîns
„Nici dupã un an nu sîntem cu sufletul împãcat, pentru cã nu am avut voie sã deschidem sicriul sã îl vedem. Uneori, ne gîndim cã poate nici nu a fost el“, spune, printre lacrimi, mama lui Tibi, Magdolna. Durerea pierderii fiului i-a agravat femeii starea de sãnãtate. Deºi e cardiacã, e nevoitã sã munceascã, pentru cã, o datã cu fiul, ºi-a pierdut ºi unicul sprijin. A rãmas doar cu pensia, prea micã pentru a se descurca. „Mai fac curat la trei familii, pentru cã nu mai are cine sã ne trimitã bani. ªi în sãptãmîna dinainte de a muri ne spusese cã ne mai trimite ceva. Am rãmas cu promisiunea“, îºi aminteºte mama lui Tibor. Soþia braºoveanului este ºi ea copleºitã încã de durere. Nu ºi-a revenit niciodatã, iar amintirea calvarului de acum un an îi tulburã somnul în fiecare noapte.
Astãzi, cu sufletul sfîºiat, va comemora dispariþia omului iubit împreunã cu rudele apropiate.
A plecat pentru
o viaþã mai bunã
În 27 februarie anul acesta, Tibor Budi ar fi împlinit 38 de ani. Acum 35 ani, pãrinþii lui s-au stabilit în Sãcele. Acolo ºi-a fãcut ºcoala primarã, apoi a absolvit Liceul Electroprecizia. S-a cãsãtorit în urmã cu 15 ani ani cu Simona, dar n-au avut copii. A lucrat ca frezor, apoi în construcþii. În 2002, Tibor a plecat în Italia ca sã cîºtige bani. Dupã cîteva luni, s-a stabilit la Madrid, în suburbia San Fernando de Henares. A luat-o ºi pe soþia lui ºi totul pãrea cã merge bine. A lucrat întîi la un patron român, apoi la unul spaniol. Fãcea de toate, era ºi zugrav, punea ºi faianþã, gresie, tot ce trebuie la o casã. Tibi nu s-a ascuns de autoritãþi. Cum a sosit în Spania, s-au înregistrat la Poliþie, ºi el ºi soþia, ºi plãteau impozite ºi asigurãri. Simona era menajerã. Amîndoi cîºtigau destul cît sã ducã o existenþã fãrã griji ºi sã mai punã ºi ceva deoparte. Au reuºit sã cumpere un apartament cu douã camere pe strada Saturn.
A urcat în trenul morþii
În ziua de 11 martie 2004, Tibi a plecat dimineaþa la serviciu, ca de obicei, din Str. Zaragoza nr. 1, din San Fernando de Henares, un cartier al Madridului. A urcat din gara Alcala de Henares într-unul din trenurile morþii, împreunã cu un coleg. De atunci, nu l-a mai vãzut nimeni în viaþã. Cînd Tibi nu a mai ajuns la muncã, patronul a sunat-o pe soþia lui. Femeia a rãmas înmãrmuritã, deoarece Tibi nu lipsea niciodatã de la serviciu. Apoi a vãzut la televizor teribila ºtire. Mai multe bombe au explodat într-un tren. Soþia lui Tibi a plecat imediat în gara Atocha sã îl caute pe Tibi. Spera din tot sufletul ca soþul ei sã nu se fi aflat în trenurile morþii.
Cãutare disperatã
Înnebunitã de spaimã, Simona a rãscolit toatã gara, trenurile. S-a uitat la fiecare rãnit în parte în speranþa cã-l va gãsi pe Tibi sau vreun lucru de-al lui. A sunat-o pe mama lui Tibi ºi i-a spus printre hohote de plîns: „Mamã, Tibi a fost în tren ºi acuma nu-l gãsesc!“. La auzul acestor cuvinte, lumea Magdolnei Budi parcã s-a prãbuºit. Nu îºi vãzuse fiul de doi ani, iar acum i se spunea cã este posibil sã nu-l mai vadã niciodatã. Femeia a fãcut o crizã cardiacã ºi a avut nevoie de îngrijiri medicale. Au urmat cîteva zile de coºmar, de aºteptare febrilã ºi rugãciuni. În 13 martie, soþia lui Tibi a fost chematã la Ambasadã. I s-a arãtat un maldãr de lucruri, o camerã plinã cu acte, genþi, haine. ªi i s-a spus sã caute, dacã recunoaºte ceva de-al lui Tibi. Simona a gãsit paºaportul lui Tibi, întreg ºi curat, doar cu un colþ îndoit. A mai gãsit ºi telefonul mobil, un pic zgîriat, dar încã funcþional. A început sã spere cã Tibi era în viaþã ºi cã poate nu a fost chiar în mijlocul exploziei.
Identificãri repetate
În 14 martie, Simona a fost chematã la un laborator medico-legal pentru identificarea unor cadavre. A arãtat o pozã de-a lui Tibi ºi a rãsuflat uºuratã cînd a aflat cã soþul ei nu se aflã printre decedaþi. În ziua urmãtoare a fost chematã din nou, dar nici de aceastã datã soþul ei nu era printre cei identificaþi.
Sora lui Tibi, Ildyko, a sosit din Italia la Madrid petru cã era nevoie de o rudã de la care sã se poatã preleva probe pentru testul ADN. I s-au fãcut analizele. Timp de ºase zile, Tibi a fost dat dispãrut. Speranþa familiei s-a nãruit în 17 martie. Simona Budi a fost anunþatã telefonic cã bãrbatul ei a fost identificat, pe baza testului ADN, printre cadavrele de la morgã. Era pentru a nu ºtiu cîta oarã cînd femeia primea înºtiinþarea cã este solicitatã la Tanatorio, pentru a-ºi identifica soþul. De data aceasta, vestea a fost o certitudine: Budi Tibor era printre cei morþi.
Sicriul a fost sigilat
Dupã o sãptãmînã de cãutãri disperate, cînd s-au lovit mai mult de uºi închise, durerea a început sã înlocuiascã furia în sufletul rudelor lui Tibi. Li s-a spus cã nu au voie sã deschidã sicriul deoarece corpul lui Tibor Budi era mutilat. Trupul neînsufleþit a fost adus în þarã ºi întîmpinat cu onoruri militare pe aeroportul Otopeni. Însã nici o ceremonie ºi nici un sprijin material nu au putut alina durerea familiei. Care nu l-a putut vedea pentru ultima oarã ºi care ºi-a luat rãmas bun în faþa unui sicriu închis.
Zi de coºmar
• În 11 martie 2004, patru explozii s-au produs la bordul a trei trenuri, douã în gara centralã Atocha, o alta în gara El Pozo ºi cea de-a patra la Santa Eugenia, cartiere muncitoreºti de la periferia Madridului. Deflagraþiile s-au produs la 4-5 minute diferenþã, fãrã nici un avertisment prealabil. Zeci de ambulanþe ºi maºini de pompieri au fost mobilizate la locurile exploziilor. Un spital de campanie a fost instalat într-un liceu din apropierea gãrii centrale, au fost mobilizate toate serviciile de urgenþã din regiune iar mai multe sute de persoane au rãspuns apelurilor pentru donarea de sînge. Autoritãþile spaniole au decretat alertã de gradul zero în Madrid ºi în jurul oraºului, toate cartierele de la periferie fiind încercuite de cordoane de poliþiºti. Bilanþul a fost tragic: 200 de morþi ºi peste 1.400 de rãniþi. România a fost cea de a doua þarã, dupã Spania, ca numãr de victime. 13 români ºi-au pierdut viaþã ºi alþi 79 au fost rãniþi.
Trei braºoveni
norocoºi
• Trei braºoveni au scãpat anul trecut ca prin minune. Moise Marian a ales alt tren ºi a ajuns cu bine la destinaþie. Petru Manoilã trebuia sã meargã cu unul din trenurile morþii la seviciu. Cu o searã înainte, patronul l-a sunat ºi i-a spus cã nu este nevoie sã ajungã foarte devreme la muncã. Astfel, Petru a dormit mai mult ºi a plecat la serviciu maºina personalã. Loredana Dãnilã trebuia sã dea examen pentru permisul de ºofer. A întîrziat cîteva minute ºi a ajuns în garã chiar cînd trenul se îndepãrta. A auzit prima explozie ºi s-a dus sã vadã ce se întîmplase. ªi-a petrecut ziua ajutînd rãniþii.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!