Ultimul congres al PNÞCD a însemnat ºi primul congres al noului Partid Popular Creºtin-Democrat (PPCD). În afara slabelor disidenþe conduse de Ioan Mureºan, fostul ministru al agriculturii, delegaþii la congres au votat fãrã ezitãri schimbarea numelui partidului.
Deloc întîmplãtor, þãrãniºtii s-au grãbit sã se legitimeze ca „populari“. Schimbarea numelui a venit ca o consecinþã a voinþei popularilor europeni de a pregãti o forþã politicã aptã sã revinã în parlament. Pe de altã parte, foºtii þãrãniºti au stat ºi sub presiunea vieþii politice româneºti. De la Cozmin Guºã la Valeriu Stoica, tot felul de politicieni au încercat sã-I transforme fie pe liberali, fie pe democraþi în „populari“. Dacã PNL sau PD ar fi încercat sã intre în Partidul Popular European ºi ar fi reuºit, atunci una dintre principalele raþiuni pentru care fostul PNÞCD nu s-a destrãmat definitiv, ar fi dispãrut.
De aceea, nostalgia pentru „þãrãnism“,ca emblemã istoricã, mi se pare neproductivã. Cît a contat emblema istoricã în 2000 ºi 2004, cînd partidul nu a obþinut nici mãcar pragul de intrare în parlament?
Transformarea numelui PNÞCD în PPCD s-a produs simultan cu fuziunea noii formaþiuni cu URR. E o fuziune necesarã pentru constituirea unei forþe democratice, care sã îmbogãþeascã spectrul politic de centru-dreapta românesc. Cu un partid ca PPCD în parlament, de exemplu, PNL ºi PD n-ar fi avut nevoie de compromisul cu PUR pentru a forma majoritatea guvernamentalã.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!