Învățămîntul superior românesc trece prin cea mai adîncă reformă de după 1990. E vorba de o reformă de structură, masivă, care presupune un nou format pentru studiile universitare. Astfel, facultățile își vor construi programele pe modelul 3 sau 4 ani pentru licență, 1sau 2 ani pentru masterat și încă 3 ani pentru doctorat. Fără îndoială, numărul studenților se va diminua de la un nivel la altul al pregătirii.
Conform legii studiilor universitare jumătate dintre studenți vor parcurge etapa masterului și mult mai puțini, cei cu adevărat performanți, vor face și stagiul de doctorat.
Dincolo de posibilitatea de a analiza dacă noua formulă va fi cu adevărat benefică, observ doar că, la fel ca în atîtea alte dăți, hotărîrea ministerului, parafată de guvern, apare sub presiunea timpului. Totul trebuie să se facă repede-repede. Universitățile au trebuit să ia decizii fulger pentru că urmează admiterea și elevii trebuie informați în legătură cu specializările care pot fi urmate.
Nu știu cînd societatea românească va putea elimina senzația de provizorat și de neglijență care însoțește fiecare acțiune publică.
Adaptarea învățămîntului superior românesc la modelul occidental e necesară. Pe de alta parte, lipsa de nuanță în aplicarea structurilor europene poate aduce prejudicii importante școlii superioare românești. Dar cum să gîndești la nuanțe cînd faci totul în goana mare?
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!