Românii debordează de optimism. Recentul sondaj de opinie demonstrează că majoritatea națiunii de-abia așteaptă momentul aderării, imaginîndu-l asemeni intrării în Paradis, unde te năvălesc fluvii de lapte și miere. Interesant este tocmai acest aspect relevat de sondaj: românii văd în aderare un salt impresionat spre mai bine. Nimeni nu pare a avea în vedere ceea ce s-a întîmplat cu vecinii noștri din Ungaria în momentul aderării. Sau cu prietenii din Cehia ori din Polonia. Românii jubilează de pe acum, refuzînd să ia în calcul impactul fenomenului: economie rigid dirijată, prețuri și tarife aliniate la standarde europene (adică foarte mari), disciplină tip UE, mai cu seamă în domeniul fiscal, renunțarea la o mulțime de tabieturi băștinașe, începînd cu purcelul pîrlit în paie și terminînd cu țuica rotită la cazan. De fapt, rezultatele acestui sondaj certifică o mentalitate adînc înrădăcinată. Și extraordinar de bine suprinsă, cu ani în urmă, într-un scheci: Nouă cine ne mai dă, pe noi cine ne mai apără...? Pentru că, de fapt, românul s-a obișnuit, de-a lungul timpului, să fie cineva care să îi dea. Care să îl dirijeze. Care să gîndească în locul lui. A contat mai puțin că acest cineva a fost turc, neamț, sovietic, regalist sau comunist. Important este că a fost. Anii în care cineva-ul a lipsit au fost ani de neliniști. Acum, plini de speranță, peste 60% dintre români văd în UE pe acest cineva care va da și va gîndi și pentru ei. De unde și debordantul optimism. Aderarea va demonstra însă altceva.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!