Fără îndoială, dincolo de votul negativ cules de Năstase și compania, chestiunea relaxării fiscale și a introducerii cotei unice de impozitare au reprezentat unul dintre instrumentele fundamentale ale bunului scor electoral obținut de Alianță. Acum a venit scadența pentru că, nu-i așa?, totul se plătește. Numai că prețul succesului îl achită alții. Adică amărăștenii, cei care nu beneficiază în exces de cota unică de impozitare. Acest 16% reprezintă cu adevărat o relaxare fiscală dar numai pentru întreprinderi și pentru cei care au două sau chiar trei locuri de muncă. Nu și pentru pensionari sau pentru cei cu un singur serviciu. Eventual, pe indirecte: impozit mai mic pentru firme înseamnă stabilitate economică mai mare, siguranță sporită a locului de muncă, o mai bună încasare la buget a dărilor pentru pensii, sănătate etc. Teoretic.
Plata pentru cota unică vine din foamea de bani la buget. Și din dictatul FMI. Ambele obligă la accize mai multe și mai mari. La majorări mai dure decît cele convenite pentru aderarea la UE. În așa fel încît în anul 2005 nivelul colectării la buget din accize să crească cu cel puțin 25%. Dacă anul trecut s-au încasat din accize 79.651,3 miliarde de lei, acum ștacheta s-a ridicat la peste 110.000 miliarde lei. Aceasta înseamnă, în mod evident, scumpiri. Multe peste limita suportabilității. Scumpiri care lovesc în amărîți. În pensionari și în cei incapabili, dintr-un motiv sau altul, să aibă două-trei servicii. Este prețul plătit de alții pentru succesul Alianței.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!