Periodic, omul obișnuit este provocat să aleagă între orgoliul său național și proiectul de a trăi mai bine. Alegerea sfîrșește, de regulă, prin a doua opțiune. Cum totul trece prin stomac, conform unui cunoscut proverb, se dovedește că mîndria națională nu poate fi pipăită și cu atît mai puțin mîncată. Drept urmare, firescul sentiment național rămîne tot mai mult o armă în panoplia politicienilor. Omul obișnuit, obosit, uzat de îndelungata sărăcie a ultimilor ani, este tot mai dispus să le cedeze politicienilor libertatea de a se indigna în numele sentimentului național.
Mi-am aminitit ideea de mai sus urmărind la Antena 1 filmul Trianon (regizor Koltay Gábor). Pelicula conține opiniile unor intelectuali maghiari în legătură cu pierderea unor teritorii de către Ungaria prin Tratatul de la Trianon. Printre acestea, ies în evidență afirmațiile pătimașe ale inevitabilului Tökes László. Episcopul vorbește despre un genocid pașnic (sic!) aplicat populației maghiare din România Filmul conține, în plus, recitări și intonări ale unor texte poetice, în stil romantic, gîndite ca niște sugestii de agresivitate revanșardă. În totul, filmul are o accentuată notă retro, prin adoptarea unei retorici de implicite îndemnuri revizioniste, total nepotrivită în actualul context european.
În calitate de descendent al unor români trăitori sub administrația maghiară, aș avea destule de spus cu privire la ideile filmului. Mă mulțumesc cu observația că agresivitatea desuetă a acestora generează, în cele din urmă, plictiseală.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!