Se înghesuiau cu toții să laude hainele împăratului. Numai copilul, lipsit de pervertirea lingușirii, a trîntit-o: împăratul e-n fundul gol. Noul împărat aș putea spune că se cheamă guvernul Tăriceanu. În 96-2000, în prim plan era CDR-ul. Conglomeratul partidelor care formau COCOBOCO ăla, adică acel «comitet central» cederist. Acum, partidele au trecut în plan secund. Una dintre explicații ar veni din chiar fenomenul aplatizării personalităților. Dar să revenim la personajul central: guvernul Tăriceanu. Nu Băsescu, întrucît, atîta timp cît Constituția nu va fi amendată, acesta va sta relativ cuminte. Guvernul a trecut, din prima zi de activitate, la concretizarea acelui 16% la impozitare. La recalcularea pensiilor. Apoi a luat-o cu RAFO Onești, monedă forte în campania electorală. În cele trei săptămîni trecute de la «intrarea în pită», executivul a aplicat principiul «punct ochit, punct lovit». Concret. La obiect. În fața unui asemenea zel nu poți să nu exclami: uite-i, domle, ăștia chiar muncesc! Și lumea se entuziasmează și laudă. Lipsește însă ceva: ansamblul strategiilor numit program la nivel macro. Cu direcții, termene și mai ales costuri. Un detaliu mărunt, aș spune. Adică hainele împăratului.
N.R. Cică acum ar fi timpul practicienilor. Adică al celor care văd și fac. S-ar putea să funcționeze. Dar s-ar putea și invers. Zidarii pot ridica și un bloc cu o sută de etaje. Întrebarea este cît va rezista fără calcule corecte de rezistență și fără un proiect temeinic.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!