* Pensionarul brașovean Aurel Ionescu a adunat într-o viață sute de obiecte de colecție dedicate poetului românilor
Sînt un om bătrîn care îl iubește pe Eminescu. Așa începe povestea unei pasiuni pentru care brașoveanul Aurel Ionescu ar fi fost în stare, de-a lungul vieții, să mute munții din loc. El este singurul brașovean care colecționează Eminescu. Are de toate. Monede, medalii, timbre, insigne, cărți poștale, ilustrate, plicuri, fotografii, ștampile. Le-a adunat în zeci de ani. Le îngrijește cu o dragoste aproape paternă, din pasiune pentru Eminescu, poetul românilor de la nașterea căruia se împlinesc astăzi 155 de ani.
Sînt un om bătrîn care îl iubește pe Eminescu. Așa începe povestea unei pasiuni pentru care brașoveanul Aurel Ionescu ar fi fost în stare, de-a lungul vieții, să mute munții din loc.
Pasiune
de zeci de ani
Aurel Ionescu este singurul brașovean care colecționează obiecte cu și despre Eminescu. Are de toate. Monede, medalii, timbre, insigne, cărți poștale, ilustrate, plicuri, fotografii, ștampile, cărți. Și multe rarități. Le-a adunat cu pasiune în zeci de ani. Le îngrijește cu o dragoste aproape paternă și le iubește pe toate la fel de mult pentru că toate îi vorbesc despre Eminescu. Este printre puținii români care au o asemenea pasiune. În țară sînt doar cîteva zeci de colecționari Eminescu. Aurel Ionescu este membru al Societății Numismatice Române din anul 1971. Face parte din Gruparea Colecționarilor Eminescu, cu sediul în București, dar și dintr-o asociație similară care activează la Botoșani. Se mîndrește cu diploma de membru activ al Societății Numismatice Române, primită în 1976, de la academicianul Emil Condurache, președintele Comisiei de Studii Istorice Sud-Est Europene, și de la George Buzdugan, unul dintre marii numismați români.
A ales Brașovul
Aurel Ionescu s-a născut pe 23 august 1940, la Toplița. O săptămînă mai tîrziu, după cedarea Ardealului, familia lui s-a refugiat în regat, la Alexandria. Acolo a crescut și s-a format ca om. După liceu și bacalaureat, a intrat la Academia de Studii Economice. N-a reușit s-o termine, pentru că s-a îmbolnăvit. A reușit să se refacă, dar n-a mai putut să-și reia studiile. Au urmat 38 de ani de muncă în contabilitate. Nu sînt economist prin studii, ci prin experiență. În meseria asta am urcat treaptă cu treaptă iar în 1997, după o serie de examene, am devenit membru al Corpului de experți contabili și contabili autorizați, spune Aurel Ionescu. S-a stabilit la Brașov acum cinci ani, după ce a suferit o intervenție chirurgicală dificilă și costisitoare. A trebuit să-mi schimb domiciliul și am ales Brașovul pentru că fiica mea cea mare locuia aici. Am venit aici și am cunoscut oameni deosebiți. Am puține cunoștințe, dar sînt dintre cele mai bune, spune pensionarul.
Dragostea mea
din tinerețe
Colecționarul povestește cum s-a născut iubirea lui pentru Eminescu. Este dragostea mea din tinerețe. În 1954, elev fiind, a trebuit să fac o compunere despre Eminescu și poeziile lui. Am cîștigat cu ea concursul «Prietenul cărții». Mi-a plăcut să scriu cîteva cuvinte din ceea ce știam eu despre Eminescu și am cîștigat acel concurs. Și apoi altele și altele, își amintește pensionarul. Soția, care i-a stat alături mai mult de treizeci de ani, l-a încurajat în pasiunea sa. Am avut o soție minunată. Angelina cînta frumos, desena frumos și recita foarte frumos. Interpreta cu pasiune lieduri pe versuri de Eminescu. Ea m-a făcut să-l îndrăgesc și mai mult. Dacă nu aveam sprijinul ei moral și material, nu realizam nimic, povestește colecționarul.
Monede cumpărate
cu banii de zugrăvit
Procurarea obiectelor de colecție n-a fost niciodată o problemă financiară. Pe lîngă serviciul de bază, de contabil-șef, mai țineam evidențele unui club sportiv, iar banii pe care îi cîștigam erau exceptați de la bugetul familiei. Soția mea a fost de acord de la bun început să-i cheltuiesc pe obiecte. Cînd cumpăram ceva, poate mie îmi părea rău, dar întotdeauna găseam la ea încurajare. Am găsit odată două drahme grecești și pentru ele am amînat zugrăvitul casei. Dar am avut acordul ei. Mi-a spus: «Nu te mai întîlnești cu ele. Ia-le! Peste cîtva timp o să facem rost de bani și o să putem zugrăvi», mărturisește colecționarul.
De la un bănuț,
la o monedă
din aur
Pasiunea pentru monede o are din copilărie. Primul bănuț, un fifirlic, l-a primit ca răsplată pentru ajutorul dat bunicului la îngrijirea mormîntului familiei. Am adunat monede românești, monede de pretutindeni și colecția mea a crescut încet-încet. Am trecut apoi la medalii. Fiind mai greu de găsit și mai scumpe, m-am oprit numai la cîteva teme. Pe lîngă piesele dedicate lui Eminescu, mai dețin peste 30 de medalii cu Ștefan cel Mare și altele cu George Enescu și Nichita Stănescu. Mai am în colecție șapte medalii cu matematicieni români și trei cu metroul din București, explică Aurel Ionescu. Una dintre piesele de excepție ale colecției sale numismatice este o monedă din aur lansată în 2000, la împlinirea a 150 de ani de la nașterea poetului. Este o piesă rară, foarte scumpă și foarte greu de găsit. O altă monedă valoroasă dedicată lui Eminescu provine tocmai din fosta Uniune Sovietică. Din colecția sa nu lipsesc bancnotele românești care l-au înfățișat de-a lungul timpului pe marele poet.
Medalie cu cristelnița de botez
a lui Eminescu
Peste o sută de medalii, toate dedicate poetului, întregesc colecția brașoveanului. Eminescu și Veronica Micle, Eminescu și Creangă, profesorii de limbă română pe care poetul i-a avut la Cernăuți, chiar cristelnița în care a fost botezat se regăsesc pe medaliile din aluminiu, bronz și tombac ale colecționarului. Insignele stau și ele la loc de cinste în colecția sa. Ca și timbrele și colițele. La loc de cinste se află o coală, editată în 1964 sub genericul Mari aniversări culturale, pe care sînt lipite 50 de timbre cu Eminescu, fiecare cu valoarea de 5 bani. Probabil nu sînt singurul care are o asemenea coală, dar pînă acum n-am mai văzut așa ceva nicăieri, susține colecționarul. Are și timbre inspirate de poeziile eminesciene Mama, Împărat și proletar, Scrisoarea III și Înger și demon, apărute în anii 50.
Peste 400 de cărți despre Eminescu
Din colecția brașoveanului nu lipsesc cărțile despre Eminescu, peste patru sute la număr. Cînd cumpăr o carte, mai întîi o pun lîngă mine. Abia apoi în bibliotecă. Mă uit pe ea, citesc din ea, recitesc, apoi îi găsesc un loc pe raft și știu de unde s-o iau. Dacă nu am citit în totalitate cărțile din biblioteca mea este pentru că timpul nu mi-a permis, dar dacă am nevoie de ceva, știu unde să caut. Nu mă duc la biblioteca publică, ci mă uit la mine pe rafturi, explică pensionarul. E foarte atașat de cele 12 cărți primite cu dedicație de la diverși autori care au scris despre Eminescu. Am una cu care mă mîndresc în mod deosebit. Este editată de Dumitru Murărașu, cel care a studiat inspirația folclorică a lui Eminescu. Am găsit întîmplător volumul «Călin Nebunul» din 1937, cu autograful și dedicația lui Murărașu adresate unui profesor, spune colecționarul. În biblioteca lui Aurel Ionescu se regăsesc și cîteva cărți liliput, printre care un album bibliofil despre Eminescu, realizat în 1989 și o reeditare a ediției princeps a volumului maiorescian Mihai Eminescu - Poesii.
Viața lui Eminescu, ediție princeps
Una dintre cele mai valoroase lucrări din colecția sa este broșura Eminescu, scrisă de Gala Galaction în 1914. Din cele 14 volume ale lui Perpessicius dedicate operei lui Eminescu are doar zece. În schimb, are un exemplar din prima ediție a lucrării Viața lui Eminescu scrisă de George Călinescu în 1932. Un amic al colecționarului, stabilit la Viena, și el mare iubitor de Eminescu, i-a trimis în facsimil o copie a lucrării Almanachulu, în care, în 1883, a apărut poemul Luceafărul. Pe subiectul Eminescu s-a publicat foarte mult, dar vor mai fi tineri care în continuare se vor apleca cu drag și cu interes asupra lui. E adevărat că unii au găsit și motive de critică. Dar oricît vor ridica vocile, nu va reuși nimeni să-l doboare de pe soclul pe care este ridicat. Eminescu este de actualitate și acum. Iar în scrierile lui politice se văd multe fapte care se petrec în zilele noastre, afirmă Aurel Ionescu.
Plicuri și ștampile
Eminescu
În colecția brașoveanului sînt și sutele de plicuri care înfățișează imagini sau aspecte legate de Eminescu, multe dintre ele purtînd ștampila cu numele poetului. La acestea se adaugă ilustrate din țară și din Republica Moldova cu imaginea poetului, cu statuile Eminescu, cu obiecte care i-au aparținut poetului. Acolo unde n-am reușit să găsesc o ilustrată cu statuile și busturile lui Eminescu de la Giurgiu, Caracal, Sinaia, Săcele, Craiova, Roșiorii de Vede, Tîrgu-Mureș și București, mi-am rugat amicii să le fotografieze. Ar fi absurd să pretind că am imagini cu toate statuile Eminescu din țară, dar consider că dețin unele inedite, spune brașoveanul în colecția căruia se regăsesc și ilustrate cu Veronica Micle, cu mormîntul ei, cu Eminescu, în cele patru ipostaze din fotografiile ce i s-au făcut în timpul vieții, și cu părinții poetului.
Ilustrate pentru
regina balului
Cu totul speciale sînt cele mai mult de o sută de ilustrate de la începutul secolului trecut realizate de graficianul Leonard Salmen. Acestea erau inspirate de poeziile lui Eminescu. La baluri, cavalerii le ofereau domnișoarelor, iar cea care avea cele mai multe ilustrate era declarată regina balului. Aceste ilustrate au circulat în țară din 1910 pînă aproape de începutul războiului. Primele ilustrate Salmen le-am primit de la mama și de la surorile dînsei, iar restul le-am achiziționat de la alți colecționari, explică Aurel Ionescu. Multe calendare de diverse mărimi cu Eminescu, cîteva ex-libris-uri, două CD-uri cuprinzînd poze cu Eminescu, multe casete și discuri de vinil pe care sînt imprimate romanțe și lieduri pe versurile poetului, întregesc o colecție impresionantă.
Copiii vor înstrăina medaliile și timbrele
Colecționarul și-ar dori mai mult decît orice pe lume ca munca și pasiunea lui să fie preluate și duse mai departe de copiii și nepoții săi. Acum sînt bătrîn și am timp și pentru altceva decît griji cotidiene. Copiii mei, în schimb, se implică mai mult în probleme profesionale, au examene, sînt ocupați cu serviciul. Ei vor face loc obiectelor care merită să fie păstrate. Monedele, medaliile și timbrele le vor înstrăina. Nu cred că are cineva posibilitate, intenție și dorință să-mi ducă mai departe munca, spune Aurel Ionescu.
Am plîns cînd
am vîndut colecția
Cel mai chinuitor lucru pentru un colecționar este să fie obligat să se despartă de obiectele sale. Nici Aurel Ionescu n-a scăpat de acest calvar. Nu demult, constrîns de lipsuri materiale, a fost obligat să vîndă o bună parte din colecția de cărți, insigne, medalii și timbre. Mi-e greu să vorbesc despre asta. În viața mea am avut două probleme de grea cumpănă pentru sănătate. În urmă cu cinci ani, cînd am fost obligat de soartă să fac o operație dificilă, am vîndut colecția Eminescu în marea ei majoritate. Am plîns cînd am vîndut-o. Acum sînt mulțumit că este pe mîini bune. Episcopul Alexandriei și Teleormanului, Galaction Stîngă, cel care a preluat colecția, continuă mai mult și mai bine ceea ce am făcut eu. Acum, ca să mă liniștesc, din cînd în cînd mai găsesc cîte o piesă. N-am renunțat la pasiunea mea. Am rămas cu dragostea pentru colecții, deși piesele nu le mai am, povestește Aurel Ionescu.
155 de ani de la nașterea lui Eminescu
Astăzi se împlinesc 155 de ani de la nașterea lui Eminescu. Mihai a fost al șaptelea din cei unsprezece copii ai lui Gheorghe și ai Ralucăi Eminovici. La numai 16 ani, zguduit de moartea profesorului său, lansează prima lui creație, poezia La mormîntul lui Aron Pumnu. Tot atunci, adolescentul Mihai trimite poezia De-aș avea revistei Familia, condusă de Iosif Vulcan, care o publică imediat, schimbînd numele autorului din Eminovici în Eminescu. Între 1869-1872, urmează studii la Viena unde intră în contact cu marea literatură a lumii. Revenit la Iași, Eminescu citește la Junimea nuvela Sărmanul Dionis iar membrii, impresionați, decid să-i acorde o bursă pentru continuarea studiilor la Berlin. A fost sufleur în trupa de teatru a lui Mihail Pascaly, directorul Bibliotecii Centrale din Iași, inspector școlar, director la Curierul de Iași, pentru ca în 1877 să ajungă redactor al ziarului conservator Timpul, unde a lucrat pînă în 1883. În această perioadă scrie capodoperele Luceafărul, Scrisorile, Glossă, Doina. La 15 iunie 1889 Eminescu moare, fiind înmormîntat la Bellu, cu onoruri naționale.
Iubesc poezia lui atît de frumoasă, melodioasă, sonoră. În versurile lui, în gîndirea lui exprimă ceea ce am gîndit și am trăit și noi, ceilalți. Eminescu a gîndit cum gîndesc și eu, dar s-a exprimat ca nimeni altul. Îmi place, pentru că a simțit și a trăit românește. Indiferent unde a fost și ce a făcut, a ținut seamă de poporul român.
Aurel Ionescu, colecționar
Pasiune de familie Brașoveanul are trei copii, două fete și un băiat. Cătălina, fiica cea mare, i-a călcat pe urme și s-a remarcat în filatelie, participînd chiar la un concurs internațional în Cehoslovacia. De altfel, ei îi va rămîne întreaga colecție a brașoveanului. Daniela, mijlocia, a fost și ea premiată la concursuri filatelice. Nici Aurel, mezinul familiei, nu s-a lăsat mai prejos. Copiii mei au adunat monede și timbre nu doar de dragul de a le avea, ci și pentru a stoarce din ele informații de cultură generală. Asta pînă cînd s-au făcut mari și au lăsat deoparte pasiunea din copilărie pentru alte preocupări. Băiatul este profesor de matematică, fata cea mijlocie a vrut să fie farmacistă și visul i s-a împlinit. Acum profesează la București. Cătălina a visat mai mult. Acum este profesoară de franceză și latină, povestește Aurel Ionescu. Colecționarul are și doi nepoți: Cătălin și Alexandru. Primul este la Alexandria, iar pe cel de-al doilea îl îngrijește chiar el. Îl duce în fiecare zi la grădiniță și îl învață poezii. «Cătălina o cheamă și pe mama, Cătălina este și în «Luceafărul» lui Eminescu. Nu-i așa, bunule?» îmi zice micul Alex, nepoțelul meu care știe «Somnoroase păsărele». Eu l-am învățat, spune mîndru bunicul.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!