Pînă ieri, pe adresa concursului organizat de Monitorul Expres au sosit 272 de plicuri
Gala ,,Brașoveanul anului 2007 va avea loc în 4 aprilie în eleganta sală Europa, Aro Palace
272 de plicuri pe adresa Brașoveanului anului 2007. Acesta este și numărul de plicuri care au intrat deja în urna din care se vor extrage numele cîștigătorilor premiilor în valoare de 10.000 de euro. Voturile de pe cele peste 800 de taloane au stabilit și primul clasament provizoriu al candidaților la trofeele care vor fi decernate la Gala Brașoveanul anului 2007, cea de a șasea gală, organizată la această ediție de Monitorul Expres și RTT. Amintim că, în 28 februarie, va fi publicat topul finaliștilor, adică al primilor cinci preferați ai fiecărei secțiuni care vor rămîne în cursa finală a trofeelor ,,Brașoveanul anului 2007. Trofee care vor fi înmînate la gala din 4 aprilie, spectacol care va fi găzduit, ca și în ultimii doi ani, la eleganta sală Europa, de hotelul Aro Palace.
Primii favoriți
După trei săptămîni de la debutul concursului, la prima numărătoare a voturilor înscrise pe taloane au apărut și primii favoriți ai secțiunilor. Astfel, Secțiunea A, Ochiul public, este condusă în acest moment de primarul George Scripcaru, în favoarea lui fiind bifate pe taloanele de concurs 481 de voturi.
Secțiunea B, Siguranța brașoveanului are în acest prim clasament ca favorit Ispectoratul pentru Situații de Urgență, cu 241 de voturi. Secțiunea C, Brașoveni celebri care duc faima Brașovului l-a plasat în acest clasament pe locul întîi pe scriitorul Sorin Adam Matei, profesor de sociologie la Universitatea Purdue din Indiana SUA, cu 225 de voturi.
La secțiunea D, Pe podium în sport, cu 393 de voturi primite, Răzvan Lucescu, antrenorul echipei FC Brașov, devine favoritul cititorilor.
Secțiunea E, Cavalerii Cetății debutează cu un top în care prima poziție a fost preluată de Asociația ,,15 Noiembrie 87, votată pe 207 taloane.
La secțiunea F, Investiții în viața brașovenilor, cu 317 voturi, se instalează pe primul loc în preferințe clinica Hyperdia, pentru cel mai modern tomograf care permite, în premieră la Brașov, efectuarea unor teste complicate și a endoscopiilor virtuale.
Cele 248 de voturi de la secțiunea G, Omul sfințește locul, îl aduce pe primul loc pe Dan Ceaușescu, directorul Urban SA Brașov, pentru programe eficiente în salubrizarea orașului. ,,Școala noastră, secțiune în premieră la Brașoveanul anului, impune pe primul loc colectivul Colegiului Național Șaguna-ciclul gimnazial, cu 231 de voturi.
Secțiunea I, ,,Cultura aduce cele mai multe voturi, 222, maestrului Ilarion Ionescu-Galați.
Biologul Oliviu Pop, directorul Parcului Național Piatra Craiului, a primit cele mai multe voturi, 316, la secțiunea J, ,,Ecologie
Voturile aleșilor
Și la secțiunile dedicate aleșilor, fie ei consilieri locali, județeani sau parlamentari, s-au detașat primii favoriți ai cititorilor. Cele mai multe voturi, 150, la secțiunea K, Consilierul local i-au revenit în acest moment consilierului, PD în 2007, Paul Gonțea.
La secțiunea L, dedicată consilierilor județeni, prima poziție, în primul preclasament, cu 105 voturi, îi revine liberalului Adrian Maxim. Secțiunea M, Senatorul anului 2007, unde nu sînt decît patru candidați, pentru că doar patru senatori are Brașovul, ocupă prima poziție, cu 300 de voturi, senatorul, PLD în 2007, Nicolae Vlad Popa. La secțiunea N, Deputatul anului 2007 prima numărătoare a voturilor intrate pînă acum în urnă îl plasează drept favorit, cu 195 de voturi, pe deputatul, PD în 2007, Ion Dumitru Puchianu.
Voturi albe și propuneri
Diferența numărului total de voturi între unele secțiuni este provocată de faptul că există și taloane în care cititorii nu-și completează opțiunile la toate secțiunile. După cum, au sosit și plicuri cu taloane în care cititorii nu au dorit să ofere nimănui nici un vot. Amintim că, atunci cînd un cititor crede că niciunul dintre candidații unei secțiuni nu merită votul lui, are posibilitatea să propună alt candidat.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!