Cătălin Botezatu pare să fi renunțat la ideea de a se împăca cu Bianca. Designerul a uitat brusc de fosta iubită și, conform apropiaților lui, are o nouă relație: cu focoasa italiancă Valeria Marini. Încă de anul trecut, cînd Botezatu a fost prezent la Festivalul de modă de la Milano, între designerul român și Valeria s-a legat o relație specială, cei doi alegînd nu doar să colaboreze în plan profesional, ci și să flirteze. Așa se face că blonda i-a oferit un inel de ziua lui Cătălin, iar designerul a declarat că ea e genul lui de femeie. Apropiații lui Bote susțin că, recent, acesta a petrecut cîteva weekenduri la Roma alături de Valeria, în cel mai mare secret. Au ieșit împreună la restaurante, au mers la petreceri, iar nopțile s-au distrat în apartamentul Valeriei aflat în zona Piazza di Spania din capitala Italiei. Și pentru că designerul preferă să-și păstreze statutul de bărbat singur, după cum a fost sfătuit de PR-ii care se ocupă de imaginea lui, a evitat să vorbească presei despre noua sa parteneră. Valeria Marini (43 de ani), femeia care se pare că i-a căzut cu tronc lui Bote (44 de ani), e una dintre cele mai apreciate creatoare de modă din Italia. De asemenea, focoasa blondă a cochetat cu actoria.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!