Vincenzo Castellano și Antonia Iacobescu și-au propus, inițial, să-și creștineze micuța, în vîrstă de aproximativ șapte luni, înainte de postul Paștelui, însă, pe parcurs s-au răzgîndit.
De curînd, cîntăreața împreună cu iubitul ei au trecut de la religia catolică la cea penticostală.
Antonia Iacobescu și Vincenzo Castellano au devenit părinți spre finele anului trecut, cînd solista a născut-o pe Maya la o clinică particulară din Italia, după care au revenit în țară. Cei doi au mărturisit atunci că micuța va fi botezată în rit catolic, iar nașă va fi sora lui Vincenzo. Așa spune religia, dacă e fetiță, să fie botezată de o femeie, declara Antonia, la trei luni după naștere. Cu doar două săptămîni înainte de începerea postului, nepotul omului de afaceri Joshua Castellano ne-a mărturisit că ar vrea să facă nunta și botezul să nu-i prindă Paștele, în plus, Maya avea deja șase luni. Între timp, se pare, cei doi s-au răzgîndit.
Surse apropiate cuplului ne-au mărturisit că ei nu s-au mișcat repede, au lălăit-o. Botezul trebuia făcut de mult. Acum dacă trece postul, fetița va avea aproape opt luni. După alte cîteva luni, trebuie să-i taie moțul. Așa au schimbat religia. La pocăiți, o botează cînd vor. Conform religiei penticostale, Vincenzo și Antonia vor fi botezați din nou și ei. Vom face botezul peste doi ani pentru că am schimbat religia. Acum sîntem penticostali, a declarat Vincenzo Castellano, în exclusivitate, pentru ziarul Național. La penticostali, botezul constă tot în scăldarea în apă, numai că diferă modalitatea. Pocăiții se pot boteza la orice vîrstă, iar scăldatul în apă se face îmbrăcat în haine albe.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!