Aparent inofensivul cărucior de cumpărături ascunde în realitate o grămadă de virusuri și microbi, care depășesc, din câte se pare, mizeria dintr-o toaletă publică. Cel puțin aceasta este concluzia la care au ajuns specialiștii americani de la Universitatea din Arizona, SUA, care au constatat că jumătate dintre coșurile de cumpărături sunt contaminate cu bacteria Escherichia coli. Pentru studiul pe acestă temă, cercetătorii au examinat la întâmplare 85 de cărucioare din patru state americane. În urma analizării rezultatelor, s-a stabilit că 72% dintre cărucioarele examinate erau periculoase pentru sănătate. În plus, atunci când 36 dintre acestea au fost testate pentru E.coli, s-a descoperit că în aproape jumătate dintre cazuri era prezentă această bacterie, una dintre cele mai agresive și mai rezistente din lume. Bacteria E.coli poate provoca diaree, infecții ale tractului urinar, boli respiratorii sau pneumonie. Profesorul Charles Gerba, care a coordonat studiul, recomandă chiar ca atunci când mergeți la cumpărături să aveți la dumneavoastră un dezinfectant pentru cărucior.
Coșurile și cărucioarele sunt mai murdare decât toaletele din supermarket. Dacă toaletele sunt dezinfectate frecvent, nimeni nu face acest lucru în cazul coșurilor sau cărucioarelor din supermarketuri, a mai spus Gerba.
În plus, nici sacoșele reutilizabile de supermarket nu sunt mai curate, bacteria E.coli fiind găsită și în acestea. De asemenea, alt studiu realizat tot de cercetătorii din Arizona, în urmă cu trei ani, a demonstrat faptul că micuții care sunt ținuți în căruciorul de supermarket au tendința să fie mai bolnăvicioși decât ceilalți copii, ei putând dezvolta infecții cauzate chiar și de salmonella.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!