Chiar dacă nu mai formează un cuplu, Cătălin Botezatu este invitat de fosta lui iubită, Bianca Drăgușanu, la petrecerea de ziua ei. Designerul nu a confirmat încă prezența stîrnind suspansul. Anul trecut, Cătălin Botezatu a organizat o petrecere de 30.000 de euro în club Bamboo special pentru iubita lui, Bianca Drăgușanu. Pe atunci au curs rîuri de șampanie scumpă, s-au mîncat fructe exotice și s-a băut ambrozie și bături alcoolice fine. Petrecerea a stîrnit interesul maxim al presei, camerele de filmat sufocîndu-i pe cei doi îndrăgostiți toată noaptea. Anul acesta, Bianca Drăgușanu își organizează singură petrecerea, în club Princess. La evenimentul de vineri seara este invitat și Cătălin Botezatu. Designerul nu a confirmat însă prezența, anunțînd că este posibil să nu fie în București. Se pare însă că vrea să facă o surpriză și să ajungă la petrecere atunci cînd nimeni nu mai crede. La fel cum a procedat și Bianca pe 3 decembrie, cînd designerul și-a serbat ziua în Bamboo. Drăgușanu și-a făcut apariția pe la ora 3 și jumătate dimineața, spre bucuria sărbătoritului. La evenimentul de vineri seara vor fi prezenți prietenii apropiați ai vedetei, dar și mai multe celebrități din lumea showbiz-ului. Pe lista invitaților se află Ana Radu, Ramona Gabor, Lorette, Fizz, precum și colegii Biancăi de la emisiunea Un show păcătos, Daniela Crudu și Mircea N. Stoian. Bianca a rezervat sectorul VIP al respectivei locații, iar zona va fi decorată special cu trandafiri albi, la cererea ei. Apropiații i-au pregătit Biancăi și o mare surpriză. O persoană foarte dragă ei va veni special pentru a-i ura La mulți ani!. Tortul vedetei, unul de dimensiuni considerabile, a fost comandat deja de aproape o săptămînă.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!