Este tînără, frumoasă și talentată, însă cu toate acestea, renumita actriță nu a fost ocolită de ghinion. A fost la un pas de a-și pierde viața de patru ori: de trei ori era să se înece, iar o dată, avionul în care se afla aproape că s-a prăbușit, așa cum însăși actrița povestește pentru agentiadepresamondena.ro. Mergeam pe ruta Miami-New York, iar eu, de obicei, mă simt excelent în avion. Adorm imediat, nu am deloc probleme cu distanțele lungi. La o oră după ce am decolat am fost anunțați însă de pilot că aeronava pierde combustibil. S-a creat o stare de panică generală în avion, care a făcut cale întoarsă spre Miami. În acel moment nu știam dacă o să mai scap cu viață, iar primul instinct a fost să o sun pe mama. Însă nu puteam, evident La un moment dat avionul, găsindu-și un culoar abrupt de coborîre, a luat-o în jos și a urmat o coborîre abruptă de 25 de minute. Am crezut că asta e. A fost un lucru foarte interesant, întrucît nu ne-au lăsat mai mult de 30 de minute și ne-au îmbarcat într-un alt avion, identic, iar echipajul era același. Acest lucru ne-a făcut să ne învingem teama de zbor, a povestit Maria Dinulescu. Mai nou, Maria Dinulescu poate fi urmărită, alături de Marcel Iureș, în serialul În derivă de pe HBO.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!