Cîntăreața Anca Țurcașiu are mari șanse să devină, din primăvară, noua prezentatoare a emisiunii Duminica în familie, în locul Mihaelei Rădulescu. Emisiunea Duminica în familie pe care o prezenta Mihaela Rădulescu a fost scoasă din grila de programe după ce vedeta a decis să părăsească România alături de fiul ei, Ayan, în vîrstă de 6 ani, pentru a se dedica mai mult vieții de familie. Mihaela a fost gazda emisiunii din 1998 pînă în 2009, cu cîteva pauze. După o vreme în care producătorii au sperat în zadar că ea va reveni în familie, au decis să caute o nouă amfitrioană pentru emisiune și se pare căa Anca Țurcașiu le-a fost pe plac. Cîntăreața în vîrstă de 40 de ani a filmat deja emisiunea-pilot și are mari șanse să preia ștafeta de la Mihaela Rădulescu (41 de ani). Cea din urmă va rămîne colaboratoare a postului care a făcut-o celebră, urmînd să prezinte evenimente speciale. Anca Țurcașiu are experiență de 20 de ani în televiziune, iar în ultima vreme a fost în atenția presei datorită look-ului ei, pe care și-l menține excelent la cei 40 de ani și pe care l-a expus într-un pictorial sexy realizat de fotograful Mircea Marinescu.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!