Scurta aventură cu Leo de la Strehaia i-a umplut buzunarele, însă ar putea lăsa-o fără loc de muncă pe Daniela Crudu. Se pare că șefii brunetei nu au privit cu ochi buni relația Cruduței. Surse din interiorul postului din Băneasa au declarat că bruneta e foarte aproape de o despărțire de matinalul unde titulari sînt Răzvan și Dani, din cauza relației cu Leo de la Strehaia și mai ales a scandalului provocat de despărțirea timpurie de acesta. Leo de la Strehaia a cucerit femei celebre, precum Jasmine, Simona-Sensual, Carmen Șerban sau Cristina Spătar. Zilele următoare, Daniela va fi convocată într-o ședință de urgență la șefii ei, pentru a vedea dacă va mai presta în emisiune. Libertatea a intrat în posesia cîtorva sms-uri pe care Cruduța, așa cum o alinta Prințul Țiganilor, i le-ar fi trimis lui Leo. Într-unul dintre ele, Cruduța îi spunea lui Leo că urmează să-i trimită un număr de cont, probabil în schimbul prieteniei sale, iar în altul, în care recunoștea că toată lumea i-a sărit în cap după ce relația lor a ajuns publică, pretinzînd că e vina lui Leo, pentru că el ar fi chemat paparazzi. Eu am salvat mesajele de pe telefonul lui Leo. Cîndva, o să-mi fie recunoscător pentru asta, a mărturisit George, un apropiat al prințului. Acesta a confirmat că Leo a rămas cu o gaură de 10.000 de euro, dar și cu una de 5.000 de lei, sumă virată în conturile Danielei chiar de el. Ieri, Leo de la Strehaia a declarat că este dispus să o ierte pe Daniela Crudu pentru că a profitat de el, însă vrea ca asistenta emisiunii Neața cu Răzvan și Dani să recunoscă public că a mințit în legătură cu relația pe care a avut-o cu acesta și să doneze datoria pe care o are la el. Noi ne știm de cîțiva ani de zile, iar ultima dată ne-am văzut într-un aeroport. De atunci am început să schimbăm numere de telefon, sms-uri și tot așa. Are o datorie la mine, dar vrea să demonstreze că nu este așa. Am avut cea mai mare încredere în Daniela și nu m-am gîndit că este în stare de așa ceva. Nu vreau neapărat cei 10.000 de euro de la ea, însă ar putea să-i doneze. Putea să-mi dea un telefon și să-mi spună «Băi, sînt amărîtă, îți dau banii altă dată» și eu o înțelegeam. Îmi pare rău pentru acest scandal, dar lucrurile pot fi rezolvate doar de noi doi. Sper să doneze banii și atunci o să uit tot, a spus Leo de la Strehaia.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!