Șerban a fost detubat, și-a recunoscut soția, sînt sigur că se va face bine, spune Mihai Găinușă, care se află de ieri la Spitalul Universitar din Innsbruck pentru a-și susține prietenul care a suferit miercuri, un grav accident pe pîrtia de schi. Medicii de la Spitalul Universitar din Innsbruck au anunțat ieri după-amiază, într-o conferință de presă, că Șerban Huidu este scos treptat din coma indusă. Huidu a fost supus ieri dimineață, la 11.30, unei tomografii computerizate, în urma căreia s-a observat o sîngerare minimală internă și o fractură exterioară a cutiei craniene, a spus, ieri, într-o conferință de presă, medicului Erich Schumtzhard. Medicii nu au observat alte complicații, spunînd că starea lui Huidu este în continuare stabilă. Ei au precizat că pacientul trebuie ținut în continuare sub observație.
Nu se pune problema unei intervenții chirurgicale. Șansele să fie bine sînt foarte mari. Vom vedea vineri, a mai precizat medicul Schumtzhard. Conform medicilor, refacerea completă a lui Șerban Huidu este o chestiune de săptămîni, însă personalul medical s-a declarat optimist. Huidu a fost adus la spital cu un elicopter, în stare de comă. Pe porțiunea numită Nassengraben, și-a agățat un ski și s-a prăbușit în partea stîngă a direcției de mers, circa 10 metri printre copaci în pădure. În cădere, s-a accidentat extrem de grav la cap. I s-au acordat îngrijiri din partea salvamontiștilor de pe pîrtie pînă la sosirea elicopterului de salvare C1. În cele din urmă a fost recuperat cu ajutorul unei funii de 40 de metri și transportat cu elicopterul la clinica din Innsbruck, arăta Poliția din Tirol într-un comunicat de presă.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!