În primul său interviu major după anunțarea diagnosticului de cancer la gît în faza patru, Michael Douglas a discutat cu un reporter de la revista The Hollywood despre familia sa și despre boala în fața căreia nu se dă bătut. Deși are tot dreptul să fie nervos, după ce luni de zile presa de scandal a scris povești proclamînd moartea sa iminentă, Michael Douglas, descris de reporterul The Hollywood, este viu, alert, profund și inteligent, neavînd nimic în comun cu imaginea creată de mass-media. E drept, actorul a pierdut în greutate și pare fragil, dar pentru cineva care a trecut prin chimioterapie și radiații - cinci zile pe săptămînă, după cum spune - e într-o formă remarcabilă, atît fizic, cît și moral, potrivit yahoo.com. Douglas și-a exprimat recunoștința de a sta de vorbă cu reporterul, spunînd: După toate adversitățile din acest an, cu sănătatea mea, încarcerarea fiului meu, procesul cu fosta mea soție - sînt atît de fericit că pot să stau aici și vorbesc cu tine. Douglas regretă faptul că, din cauza slăbiciunii sale fizice din acest moment, nu e ca un iepuraș Duracell pentru familia sa, în special pentru cei doi copii mai mici. Nivelul de chimio, cantitatea pe care ți-o dau, combinate cu radiații, a fost maximum ce ar fi putut face personalul medical în această perioadă de timp. Este uimitor că aproape te omoară pentru a te aduce înapoi, a spus Michael.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!