Melania Medeleanu a părăsit Realitatea TV în lacrimi
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
29.10.2010
Melania Medeleanu și-a luat rămas bun de la colegi, cu lacrimi în ochi. După ani buni de prezentat știri și emisiuni la Realitatea, frumoasa jurnalistă ia o pauză de TV după ce a fost acceptată la un masterat în logopedie la Universitatea din București (secția de Psihopedagogie specială la Facultatea de Psihologie și Științele Educației). Melania Medeleanu nu și-a putut stăpîni lacrimile în timpul ultimei sale intervenții televizate la Realiatea TV. Prezentatoarea a izbucnit în plîns și a cerut, în timpul pauzei publicitare, un șervețel pentru a-și șterge fața. Colegii au încercat să o impresioneze și mai tare și i-au oferit în dar un tort pe care era ornat un mesaj emoționant: Rămîi ancorată în Realitatea.
Melania Medeleanu a declarat pentru paginademedia.ro: Vreau să subliniez că nu este vorba de o demisie. Pur și simplu, sînt o serie de lucruri dragi sufletului meu pe care le-am lăsat prea multă vreme în stand by. De pildă, este grozav faptul că după zece ani sînt din nou studentă și mă pot duce la
cursuri. În urmă cu ceva timp se zvonea că Melania ar fi primit un job de prezentator la CNN. Informația a fost însă infirmată de aceasta.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!