Cătălin Botezatu a adus Antenei 1 audiențe de vis în perioada estivală cînd, în mod normal, nivelul ratingului este foarte scăzut. Interesul pentru designerul român a generat o nouă invitație din partea producătorilor. Sezonul doi al reality-show-ului Burlacul îl va avea în centru din nou pe Cătălin Botezatu care va fi curtat de alte pretendente. Scenariul va fi diferit față de ce am văzut vara trecută, iar locațiile de filmare vor fi și mai spectaculoase. După încheierea primului sezon, s-a vehiculat că Burlacul cu numărul doi va fi Radu Mazăre, edilul Constanței. Deși și-a dorit acest lucru, el a refuzat invitația din cauza faptului că nu ar avea timp pentru o astfel de producție elaborată. Între timp însă, Cătălin Botezatu se pregătește să plece în America pentru a participa la concursul Cea mai sexy vampiriță. După ce și-a tratat problemele cardiace cu ceaiuri, Cătălin Botezatu a trecut apoi și pe la medicul estetician. Înainte de a o duce pe Violeta, aleasa lui de la Burlacul, peste ocean, designerul s-a ocupat de înfrumusețarea lui. Pentru că trebuie să arate impecabil, Bote își face mereu timp pentru diverse tratamente faciale. Astfel, acum cîteva zile, el a trecut pe la cabinetul terapeutului său, medicul estetician Marek Vâlcu, pentru a-și face tratament la față. Cătălin are foarte mare grijă de aspectul lui fizic, asta m-a determinat să investesc în cele mai noi aparate de întinerire și hidratare a pielii, Fraxel Repair și Madonna Machine. Mă bucur să văd că, în sfîrșit, și bărbații conștientizează că imaginea este primordială în orice domeniu, iar Cătălin este un exemplu demn de urmat. La 40 de ani arată impecabil!, a declarat dr. Marek Vâlcu.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!