George Michael a fost eliberat condiționat, ieri dimineață, ispășind doar patru din cele opt săptămîni de detenție primite pentru conducere sub influența substanțelor halucinogene și posesie de canabis. Starul în vîrstă de 47 de ani, pe numele adevărat Georgios Panayiotou, și-a ispășit pedeapsa în două centre de detenție: penitenticarul de maximă securitate Pentonville din Londa, după care a fost mutat într-o închisoare cu grad scăzut de risc. Mă simt dator față de fani, familie și prieteni să vorbesc despre șederea mea în închisoare, deși mă voi întoarce în curînd acasă. Astfel, vă rog să mă credeți că în ultimele trei săptămîni nu am vărsat nicio lacrimă, nu am avut atacuri de anxietate și nu am fost maltratat. Ba chiar, nu a fost nicio noapte în care să nu dorm liniștit. Din contră, colegii mei de detenție s-au purtat cu bunătate, la fel ca și angajații penitenciarului. Chiar și așa, nu am avut parte de un regim preferențial a declarat George Michael. Artistul, care va fi supravegheat pe perioada a patru săptămîni, ca termen al eliberării condiționate, a primit o amendă usturătoare, după ce a mărturisit că este vinovat, și interdicția de a conduce un autoturism în următorii cinci ani.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!