După scandalul în care a fost implicată, în care mama ei o acuza că se droghează, Nidia dă naștere unor noi bîrfe ce vin să murdărească numele tatălui ei, Horia Moculescu. Pe pagina personala de Facebook, tînăra de 20 de ani a postat un set de poze cu tentă erotică, ce-i scot în evidență calitățile fizice. Fie că are tricoul ud sau își acoperă atent părțile intime, sînii Nidiei reușesc să atragă privirile. Iartă-mă, tati, dar îmi place să petrec. Bang!Bang! sau Vino, băiat obraznic! sînt două dintre descrierile date de Nidia pozelor erotice. Mariana Moculescu, cea care a adus-o pe Nikita să locuiască în casa Moculescu, este cea care a acceptat să dea o declarație referitoare la pozele publicate de fiica ei. De la 14 ani, de cînd i-a fost încredințată, Horia Moculescu a corupt-o în toate felurile. E greu să te pui cu deșertăciunea deșertăciunilor, care e Moculescu. El e una dintre căpeteniile răului, un om inocent care e pe mîna lui ajunge să decadă, iar exact asta i s-a întîmplat Nidiei. Mă așteptam să o ducă la o școală înaltă, în Occident, așa cum a promis, dar Nidia a renunțat la studii, acum la facultate, își pierde nopțile prin cluburi, a ajuns la relații intime cu diverși, a spus Mariana Moculescu.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!