Cîntăreața Monica Anghel, care a născut recent un băiețel, s-a căsătorit cu iubitul ei, Gughi. Monica Anghel a născut, vineri, 10 septembrie, în jurul orei 8.00, un băiețel, care a primit numele de Aviv Alexandru, a anunțat la momentul respectiv artista pe site-ul ei, unde a ținut un jurnal de sarcină. Ieri dimineață, Monica Anghel a vorbit despre familia ei la matinalul Deșteptarea de la Europa FM, pe care-l prezintă împreună cu Bogdan Miu. Pentru prima dată după ce l-a născut pe micuțul Aviv Alexandru, Monica Anghel a intrat în direct și a povestit cum i s-a schimbat viața de cînd a devenit mamă. A fost o operație grea și consider că m-am recuperat destul de repede. Vineri dimineață am făcut cezariana, iar sîmbătă, la ora 4.00, m-am ridicat din pat singură. Personalul din spitalul Elias se aștepta probabil să fiu o fițoasă și au fost plăcut surprinși să vadă că sînt un om normal, care respectă absolut tot ce îi este recomandat după naștere, a explicat artista. Totodată, Monica Anghel a spus că s-a căsătorit cu iubitul ei, Gughi, înainte de nașterea copilului lor. A fost un eveniment intim, am avut alături de noi familia și cîțiva prieteni apropiați, a mai spus cîntăreața.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!