Purtarea cravatei își are rădăcinile în istoria militară și cea mai veche dovadă a unui astfel de accesoriu datează din vremea împăratului chinez Qin Shih Huang, acum aproape 1.000 de ani, scrie rador.ro. La noi, românii emancipați au început să poarte acest articol vestimentar abia în din secolul al XIX-lea. Și, înainte să împrumutăm cuvântul cravată din franceză, numeau gâtlegău accesoriul destinat exclusiv bărbaților la vremea aceea, adică ceva ce se leagă la gât.
Soldații de teracotă și cravata
Soldații de teracotă descoperiți în Xian, în 1974, fuseseră îngropați alături de suveran în anul 210 î.Hr și fiecare statuie avea la gât o bucată de stofă care se presupune că era un însemn al onoarei, întrucât nu există alte dovezi privind purtarea ei de către oamenii din popor. Un articol vestimentar similar apare reprezentat pe Columna lui Traian din Roma. Împăratul Traian a condus Imperiul Roman între anii 98 și 117 și a fost considerat un geniu militar care a făcut posibilă cea mai mare expansiune romană. Cucerirea Daciei este celebrată pe această columnă și miile de soldați care apar aici poartă la gât diferite tipuri de accesorii. Ele nu apar consemnate la alți soldați romani, ceea ce a condus la concluzia că erau purtate doar de luptătorii excepționali, ca semn al distincției și onoarei militare.
De unde vine cuvântul cravată
În Evul Mediu, un alt exemplu de cravată era purtat tot în domeniul militar. La începutul anilor 1630, în timpul Războiului de 30 de ani, mai mulți mercenari croați au fost aduși în fața regelui Ludovic al XIII-lea. Aceștia purtau la gât niște eșarfe colorate ca parte a uniformei militare, care i-au atras pe francezi, obișnuiți să poarte doar gulere înalte, apretate. Dincolo de aspectul decorativ, eșarfele erau mai practice decât gulerele incomode și protejau cămășile și nasturii. Până la venirea la tron a Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea, accesoriul devenise deja o modă în Franța. Soldații, curtenii și chiar oamenii de rând începuseră să poarte eșarfele în diferite culori și materiale. Se crede chiar că termenul francez cravat este o adaptare a cuvântului croat, pentru că stilul fusese adoptat de la croați. Potrivit unor surse, cuvântul cravată derivă din francezul cravate, care de fapt este o pronunție coruptă a cuvântului croate (croat). În zilele noastre, croații sărbătoresc Ziua Cravatei pe 18 octombrie.
Lavaliera
Lavaliera este considerată adevăratul predecesor al cravatei înguste moderne, căreia i-au mai trebuit totuși câteva sute de ani până să apară în modă. Lavaliera a pătruns în moda englezească în 1660, odată cu revenirea la tron a regelui Carol al II-lea al Angliei, nepot al regelui Ludovic al XIII-lea, aflat până atunci în exil în Europa. Alți aristocrați care îl însoțiseră au adus cu ei lavaliera și în scurt timp, accesoriul a ajuns să fie purtat în toate coloniile englezești. Era o podoabă extrem de prețuită, care era purtată în înalta societate într-o mulțime de culori și stiluri: din franjuri, din dantelă, din mătase, cu broderie, etc. Această modă s-a menținut și în secolul XVIII, când a fost adoptată și de alte clase sociale. Spre sfârșitul secolului, purtarea unei cravate negre era cea mai populară. În 1815, împăratul Napoleon Bonaparte, care de obicei se îmbrăca în negru, a purtat o cravată albă în timpul bătăliei de la Waterloo pentru a-l onora pe Ducele de Wellington, care considera că albul poartă noroc.
Cravata ca însemn al afilierii
Moda a continuat să se schimbe, aducând inovații în executarea nodului, iar accesoriul a devenit chiar obiect de satiră, din cauza interesului deosebit de care se bucura. Au apărut chiar și manuale care învățau bărbații cum să lege cravata în peste 30 de feluri. Revoluția industrială a fost catalizatorul transformării cravatei în ceea ce știm că este astăzi. Era căutat un stil mai simplu și mai practic, mai ales în rândul muncitorilor, iar nodul clasic, care se folosește și în zilele noastre, a apărut în această perioadă de la începutul secolului XIX. Tot atunci a apărut și ideea purtării cravatei pentru a demonstra afilierea la un club sau o organizație. În 1880, Universitatea Oxford a fost prima care a adoptat cravata școlară, după ce un membru al clubului de yachting și-a scos panglicile de la pălăria de pai și și le-a legat la gât.
De la cravata ascot la cravata modernă
Cravata tip ascot sau lavaliera fără nod, cu insignă, a apărut în anii 1880 și a fost inspirată de regele Eduard al VII-lea al Marii Britanii, care purta un asemenea accesoriu la cursele celebre de cai, The Royal Ascot. Tendința a fost adoptată mai apoi pentru ținutele formale de zi. În anii 1920, a intervenit o schimbare drastică în designul cravatei. Atunci, creatorul de modă american Jesse Langsdorf a adus în prim plan această formă de accesoriu extrem de elegantă, simbol al rafinamentului și bunului gust. Langsdorf a adus în prim plan forma îngustă tăiată în V la vârf, extrem de elegantă, simbol al rafinamentului și bunului gust. De atunci, de-a lungul anilor, lățimea cravatei a variat, la fel și lungimea ei. Culorile și imprimeurile sunt nenumărate, dar stilul lui Langsdorf a rămas aproape neschimbat. În ultimii ani, se remarcă apariția unui stil ceva mai urban, cravatele colorate și tematice, care pot fi purtate și într-un mediu mai puțin formal, accesoriu ce conferă vestimentației o notă de amuzament și bună-dispoziție.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!