De ziua Babei Dochia cea cu 9 cojoace, pe 1 martie, se dăruiesc mărțișoare, ca să ai noroc
De ziua Babei Dochia, pe 1 martie, se dăruiesc mărțișoare, simbol de care sînt legate multe superstiții. Se spune că aceia care vor purta mărțișorul până la biruința primăverii vor avea noroc tot anul. Legendele primelor zile de martie s-au prins de ani buni și de orășeni, așa că, la fel ca în tot anul, de la 1 martie ne alegem Babele, cu gândul că primim semn că anul va fi mai blând și mai însorit pentru viața noastră. De fiecare dată, ne aducem aminte și de povestea Babei Dochia și a celor 9 cojoace ale ei. Baba Dochia simbolizează unul dintre cele mai importante mituri românești. Sunt zeci de legende și povești legate de baba cea rea și cojoacele sale. De mult, în prima zi de martie nici nu se muncea și nu se scoteau vitele la păscut pentru ca Baba cea rea și capricioasă să nu aducă necazuri, mai ales asupra femeilor. Prima zi de primăvară din calendar era o sărbătoare și se respecta cu sfințenie ca să nu fie secetă, frigul de primăvară să nu facă pagubă în câmp, iar oamenii să fie apărați de furtuni. De asemenea, se credea că prima Babă avea puterea de a feri de înec, de a ajuta animalele să se îngrașe și de a apăra vitele de boală.
Povestea Babei cu nouă cojoace
Despre Baba Dochia se spune că era cea mai rea babă dintre babele rele pe care le-a purtat pământul. Așa de rea era, încât și copiii ei cum creșteau fugeau unde le vedeau ochii numai să scape de răutățile și de gura ei. Numai un singur băiat, cel mai răbdător, poate pentru că era cam puțintel la minte, i-a fost rămas dintre toți copiii. Dragomir, așa îl chema pe băiat, avea o nevastă foarte harnică, dar pentru că el era tot dus cu oile, biata nevastă multe neajunsuri avea de suferit de la zgripțuroaica de Baba Dochia. Nu-i lăsa pic de odihnă și toată ziua era cu gura pe ea. Ba, de la o vreme, îi puse gând rău și vroia cu tot dinadinsul să scape de ea. Așa o trimise într-o zi la râu cu o desagă cu lână albă s-o spele până s-o înnegri că altfel o ia de păr și o răpede până în șes de se alege praful din ea. Femeia, cătrănită, se duse la rîu și o spălă trei zile și lîna tot nu se mai înnegrea. Știa doar baba de ce o trimisese, așa că acuma credea că a scăpat de noră-sa. Dar a treia zi, se trezește biata femeie care acum nici nu mai vedea bine de atâta plâns și nesomn cu doi oameni bătrâni care nu erau alții decît Dumnezeu și Sf. Petru cărora li se făcuse milă de câte îndura biata femeie și înnegrindu-i lâna o trimiseră acasă.
Pedeapsa Sfântului Petru
Baba când o văzu se uită chiorâș și la ea și la lână, dar nu zise nimic. După o vreme iar o trimise la râu, dar de data asta să înălbească niște lână neagră. Munci biata femeie iar trei zile, dar lâna pas să se înălbească. Către seară, iar veniră Dumnezeu și Sf. Petru, dar acum nu-i mai înălbiră lâna, ci-i deteră o chită de flori de fragi s-o ducă babei. Baba când văzu florile de fragi, uită de lână și de tot și strigând pe Dragomir îi zise: Dragomire, fragile au înflorit și noi încă n-am măsurat oile. Hai sus la munte să le măsurăm. Și, grăbită și furtunoasă cum îi era firea, Baba Dochia plecă așa cum era îmbrăcată atunci, cu 9 cojoace și cu Dragomir cu oile după ea. Afară se încălzise bine și cum mergea repede și urca la deal se încălzi baba de începu să lepede la cojoace până ce ajungând sus pe munte rămăsese numai în cămeșoi și poale. Dădu însă Dumnezeu repede o viforniță cu zloată și îngheț, de înghețară și se-mpietriră și baba și oile și Dragomir. Și de atunci de ziua Dochiei, care-i a noua babă, vine o viforniță și un frig ca-n dricul iernei și vai ș-amar de cel ce se încrede în căldura zilelor precedente. Iar pentru ținere de minte și până astăzi stau în vârful munților stâncile pe care poporul le numește Baba Dochia cu oile ei.
ïżœn lipsa unui acord scris din partea Monitorul Expres,
puteïżœi prelua maxim 500 de caractere din acest articol
dacïżœ precizaïżœi sursa ïżœi dacïżœ inseraïżœi vizibil
link-ul articolului:
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!