Zvonurile conform cărora prințul William ar putea prelua în curînd frîiele țării de la bunica lui, regina Elisabeta a II-a, moștenitorul direct al tronului, prințul Charles, urmînd să fie sărit de la funcție, par tot mai plauzibile, dacă e să dăm crezare presei americane. Conform publicației Globe, Charles ar suferi de maladia Alzheimer. De cînd s-au acutizat problemele de sănătate ale reginei Elisabeta a II-a, bătaia pentru tron s-a pornit, pare-se, pe toate cîmpurile: atît la Palatul Buckingham, unde certurile sînt la ordinea zilei, cît și în presă, publicațiile americane avînd, se pare, surse din interior, care le furnizează informații-bombă. Una dintre acestea este că prințul Charles (64 de ani) suferă de Alzheimer. Simptomele maladiei sînt din ce în ce mai evidente, iar faptul că moștenitorul este tot mai uituc o amuză teribil pe soția lui, ducesa Camilla. Aceeași sursă a dezvăluit că mama vitregă a prinților William și Harry ar fi alcoolică. Cînd e puțin afumată, Camilla nu se sfiește să le spună celor doi fii ai lui Charles că ea va fi în curînd regină și va face legea la palat. Anularea unui număr mare de angajamente de către regina Elisabeta a II-a (87 de ani) confirmă faptul că suverana britanică e tot mai fragilă, ea acuzînd o mulțime de probleme de sănătate în ultima vreme. Speculațiile conform cărora nepotul ei cel mare, prințul William, va urca pe tron - conform dorinței poporului exprimată în sondaje - s-ar putea adeveri. Cu toate acestea, casa regală a anunțat că unele atribuții ale Elisabetei vor fi preluate de prințul Charles, cum ar fi participarea la diverse inaugurări, evenimente caritabile sau summituri.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!