Braşoveanul Viky Red a lansat varianta unplugged a piesei „The Road Back Home”. De muzică s-au ocupat Deepside Deejays și Viky Red, în timp ce versurile îi aparțin lui Dragoș Chircu. Varianta originală a piesei a strîns mii de reacții pozitive și sute de mii de vizualizări pe YouTube și va fi inclusă pe albumul aniversar Deepside Deejays, „Forever”, care va marca 5 ani de activitate a trupei. „M-am gîndit să dau o nouă față piesei ‘The Road Back Home’ și am înregistrat o variantă unplugged. Mi-am luat pianul la purtător și am filmat un videoclip, realizat de către 24framestreet, unde altundeva decît pe drumul spre casă, între 2 Mai și Vama Veche. Sper să vă placă și s-o ascultați cînd vă întoarceți din peregrinările voastre. Nu de alta, însă drumul spre casă trebuie să fie pavat mereu cu muzică bună”, spune Viky Red.
După ce Europa de Vest și de Nord i-a primit hiturile „If you ever feel” și „Love you” cu brațele deschise, Viky Red bate acum la porțile Rusiei. În ultima vreme, a avut o serie de colaborări cu artiști din Rusia, iar înregistrările vor fi lansate în curînd. Artistul va lansa şi videoclipul single-ului „Deep into your heart” și va finaliza munca la albumul său de debut, care se anunță a fi un must-have pentru iubitorii de muzică bună.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!