Simpatica Meryem Uzerli, interpreta sultanei Hurrem, din serialul Suleyman Magnificul-Sub domnia iubirii, nu își mai încape în piele de fericire după ce a fost desemnată cea mai bună actriță într-un rol principal dramatic, în cadrul Antalya Television Awards, echivalentul turcesc al prestigioaselor premii Emmy. Bucuria lui Meryem a fost cu atît mai mare cu cît a avut de așteptat trei ani pînă să pună mîna pe mult-rîvnitul trofeu. Aceasta a fost a treia mea nominalizare. Prima oară cînd am fost nominalizată și nu am cîștigat, m-am gîndit «La naiba, nu mă ia nimeni în serios». În anul următor, cînd am fost nominalizată și iar n-am cîștigat, am plîns. Acum, mă aflu pe scenă în fața dumneavoastră și vă pot spune că sînt foarte mîndră de mine. Acum sînt cu adevărat fericită, a declarat entuziasmată actriță, după ce a primit trofeul din mîinile lui Mustafa Akaydin, primarul orașului Antalya. Și nu doar interpreta sultanei Hurrem a plecat acasă cu un premiu. Suleyman Magnificul a fost desemnat cel mai bun serial-dramă, trofeul fiind ridicat de actorul Halit Ergenç, interpretul celui mai iubit sultan al turcilor. Nici frații Yagmur și Durul Taylan nu au scăpat nebăgați în seamă, aceștia fiind desemnați drept cei mai buni regizori ai anului.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!