După ce anul trecut povestea de iubire dintre Smiley și Laura Cosoi a luat sfîrșit s-ar părea că o nouă frumoasă domnișoară ar fi început să-și facă loc în inima simpaticului artist. Este vorba despre Sore Mihalache, cea care i-a cucerit pe români prin interpretarea rolului Sara din serialul Pariu cu Viața, dar și prin single-ul Different, marca HaHaHa Production. Presa centrală anunță că între Smiley și Sore ar putea fi ceva mai mult decît o foarte bună prietenie. Faptul că Sore are și o carieră de succes ca artist solo se datorează și atenției cu care o urmărește producătorul său, Smiley (HaHaHa Production). Nu e de mirare că, prin prisma colaborării pe plan muzical, cei doi au ajuns să petreacă foarte mult timp împreună. O cunoștință comună de-a celor doi a povestit pentru libertatea.ro că între cei doi tineri artiști există o atracție fizică extraordinară. Iau micul dejun împreună, merg la petreceri, se distrează tot împreună, se vizitează, se sprijină reciproc. Sînt foarte apropiați, a declarat respectiva sursă. Cei care stau cu ochii pe cei doi au băgat de seamă că în ultimele două zile, Smiley și Sore au stat împreună cam 24 de ore din 24. De pildă, marți dimineață cei doi au fost la atelierul Danei (ex-Budeanu), creatoarea de modă a vedetelor, care se va ocupa de vestimentația lor. Aici au petrecut mai bine de două ore, au mîncat prăjituri, dar și o ciocolată făcută-n casă chiar de gazdă. Apoi, Smiley a plecat, nu înainte de a o anunța pe Sore că se vor vedea mai tîrziu. Cei doi artiști au multe în comun, iar relația lor chiar nu deranjează pe nimeni, căci Smiley s-a despărțit anul trecut de Laura Cosoi, iar Sore a anunțat printre lacrimi, acum două luni, că povestea de dragoste cu actorul Rapha Tudor a ajuns la final.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!