De la o vreme încoace, Simona Gherghe nu mai are liniște. Un individ insistent o caută în disperare la serviciu și nu-i mai dă pace. Exasperată, vedeta a apelat la bodyguarzii instituției ca să-l dea afară din clădire și, de multe ori, se uită în jur cînd pleacă acasă, nu cumva să apară de undeva bărbatul care a făcut o adevărată pasiune pentru ea. La început, Simona a fost tolerantă și nu a luat atitudine, însă, cînd situația s-a complicat, ea a apelat la pază pentru a nu avea probleme. Lucru perfect normal, altfel nu ar mai fi scăpat în veci de bărbatul care, surpriză!, pretinde și că o cunoaște bine. Și nu de ieri de azi, ci, culmea, din adolescență, de pe vremea cînd ea era doar o tînără superbă din Iași. De altfel, ca să poată intra în incinta Antenei1, individul le-a spus portarilor televiziunii că el este din Iași, este foarte apropiat de Simona și nu înțelege de ce nu îl lasă să o vadă, pentru că ea îl cunoaște foarte bine. La început, aceștia l-au crezut, deși omu arăta ca un boschetar, însă, cu timpul, au realizat că e un individ disperat care nu o lasă în pace pe vedetă și i-au spus să nu mai calce pe acolo! În plus, Simona era informată de fiecare dată cînd bărbatul cu pricina își făcea apariția în peisaj și lucru acesta nu îi cădea tocmai bine. Probabil, se gîndea la tot ce-i mai rău și își făcea griji. Apropiați de-ai prezentatoarei susțin că Gherghe i-a rugat pe bodyguarzi să îl dea afară din clădire și, de cîteva ori, a apelat la ei ca să o însoțească pînă la mașină. Cine știe de unde ar fi sărit individul și, Doamne ferește, pățea ceva! Culmea e că fanul moldovean nu a cedat nici cînd a fost alungat cu paza și a continuat să vină zilnic la sediul televiziunii. Însă, în momentul în care a fost amenințat că va fi dat pe mîna poliției, a început să se potolească.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!