Anda Adam își va petrece sfîrșitul de săptămînă în Liban și Tunisia, urmînd să fie primită de localnici ca un adevărat star internațional. Artista a fost invitată să susțină un concert la Beirut, vineri seara, orașul unde, anul trecut, a cîntat pe scena NRJ Tour, în fața a peste 30.000 de oameni. Succesul pieselor sale, în mod special al propriei compoziții, Can You Feel Love, interpretată alături de DJ-ul portughez Kourosh Tazmini, a transformat-o într-un artist foarte cerut în Liban. Astfel se face că Anda va reveni în țara din Orientul Apropiat, pentru un spectacol plin de energie. Organizatorii s-au pregătit ca la carte, așteptînd-o pe solista din România cu limuzina la aeroport, cu flori albe și o selecție de ceaiuri orientale, preferatele ei. După concertul de la Beirut, Anda Adam va lua avionul și va ajunge în Tunisia, acolo unde, sîmbătă seara, va urca pe scena celui mai renumit festival muzical din nordul Africii, Tunisia Music Awards. Artista este nominalizată de patru ori cu piesa Can You Feel Love, cea care s-a aflat anul trecut în topurile din nu mai puțin de 15 țări, din America de Sud, Africa, Europa și Asia. Anda Adam este nominalizată la categoriile Best New Single, Best New Artist, Best Video, Best Composition. Pe scena marelui eveniment vor cînta, alături de Anda Adam, artiști internaționali precum Adele, David Guetta și Don Omar. Anda Adam va beneficia și în Tunisia de un tratament special. Va fi cazată la un hotel de lux, iar organizatorii o vor răsfăța cu ghirlande de iasomie, simbolul național al Tunisiei. Anda Adam se bucură în prezent de un mare succes cu noua ei piesă, Amo, prezentă în topurile tuturor radiourilor naționale.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!