Vedeta TV a mărturisit că fostul soț i-a dat înapoi cele două posturi muzicale, Etno TV și Taraf TV. Pînă nu văd în «Monitorul Oficial» că el îmi va ceda aceste posturi, nu-l cred. De cînd am plecat eu de acolo, s-a ales praful de ele. Sper să pot salva ceva. Fac asta pentru copiii noștri, a spus Bahmu la Antena 1. În urmă cu trei săptămîni, cînd Silviu Prigoană (50 de ani) a mărturisit că încă o iubește pe Adriana Bahmuțeanu (38 de ani) și o așteaptă să se întoarcă la el acasă, vedeta a fost fermă pe poziție. Prigoană trebuie s-o convingă prin fapte și nu prin vorbe de bunele lui intenții. Cei doi au avut mai multe întîlniri la care Adriana a pus problema siguranței financiare a celor doi copii pe care-i au împreună, Maximus (5 ani) și Eduard (2 ani). În acest context, afaceristul a fost de acord să treacă pe numele mamei lor 51% din acțiunile posturile Etno TV și Taraf TV. Teoretic, în condițiile date, vedeta și copiii ei ar fi asigurați de acum încolo din punct de vedere financiar. Practic, afacerea pe care Prigoană i-a dat-o pe mînă fostei sale soții este aproape pusă pe butuci. Surse din preajma vedetei spun că Etno TV și Taraf TV ar fi acumulat datorii la stat pe peste patru miliarde de lei vechi. Mai mult decît atît, în ultimele luni, salariile angajaților au fost plătite cu mare întîrziere. De jumătate de an, Etno TV și Taraf TV și-au pierdut și din telespectatori, audiența scăzînd cu 30%, ceea ce a dus, implicit, și la dezinteresul agențiilor de publicitate care și-au retras reclamele. Așadar, odată ce se va întoarce la cîrma Etno TV și Taraf TV, Adriana Bahmuțeanu va trebui să facă tot posibilul să repună afacerea pe picioare, o misiune foarte grea în condițiile date. Conform ziarului Click!, vedeta tv nu va renunța la emisiunea Începe Bahmu pe care o realizează de luni pînă joi la Antena 2. Ea va rămîne moderator al acestei emisiuni și va manageria în paralel postul Etno TV.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!