Diclofenacul e foarte periculos, avertizează cercetătorii
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex,
13.02.2013
Este cel mai utilizat medicament antiinflamator nesteroidian în 15 țări și se află pe listele naționale ale medicamentelor esențiale în 74 de țări. Cu toate acestea, diclofenacul, spun specialiștii, este un medicament a cărui folosire implică riscuri semnficative pentru sistemul cardiovascular.
În ciuda riscului asociat cu el, diclofenacul continuă, totuși, să fie prescris și utilizat pe scară largă, scrie descopera.ro.
Un studiu publicat în PLOS Medicine arată cât de răspândit este acest medicament, deși se știe că utilizarea lui mărește riscul apariției atacului de cord și a accidentelor vasculare cerebrale la pacienții vulnerabili.
Diclofenac face parte din clasa antiinflamatoarelor nesteroidiene (AINS) și se găsește pe lista medicamentelor esențiale în 74 de țări ale lumii, în 15 țări fiind cel mai utilizat AINS.
Riscurile asociate cu diclofenacul sunt aproape identice cu cele asociate cu Vioxx (rofecoxib), care a fost retras de pe piață în 2004 tocmai din cauza acestor riscuri.
Autorii articolului din PLOS Medicine fac un apel pentru retragerea autorizației de comercializare a diclofenacului și scoaterea lui de pe listele naționale ale medicamentelor esențiale.
Se cunoaște de peste un deceniu faptul că unele AINS, precum diclofenac, sunt mai periculoase decât altele, cum ar fi naproxen; și totuși autorii articolului au constatat, analizând listele cu medicamente esențiale din 100 de țări, că diclofenacul se găsește pe listele a 74 de țări, iar naproxenul (considerat o alternativă mult mai sigură) doar pe listele din 27 de țări.
Analizând situația din 15 țări cu nivel economic diferit (locuitori cu venituri mari, mijlocii și mici), cercetătorii au observat că, în 2011, vânzările de diclofenac au fost de trei ori mai mari decât cele de naproxen.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!