Incredibila poveste a patinatoarei de 94 de ani

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: M.Ex., 11.02.2013

• Braşoveanca Romica Maria Dîmboianu-Popp, nonagenara care a aprins torţa olimpică la FOTE, a fost dublă campioană naţională la patinaj artisticl După ce şi-a pierdut un picior, vreme de 40 de ani a patinat cu proteză, fără să dea nimic de bănuit

În perioada interbelică, lacul de sub Tîmpa, îngheţat din noiembrie pînă în aprilie, era locul de antrenament al sportivilor braşoveni. Printre copiii care au alunecat pe patine pe acest luciu se afla şi Romica Maria Dîmboianu-Popp. Fetiţa de numai 6 ani de atunci a ajuns mai tîrziu dublă campioană naţională la patinaj.
Astăzi are 94 de ani şi a aprins flacăra olimpică la Festivalul Olimpic al Tineretului European. O onoare pentru nonagenară, dar o onoare şi pentru Braşov, oraşul căruia i-a dăruit medalii de aur şi întreaga ei viaţă.

I-a luat locul mamei pe podium

Romica Maria Dîmboianu-Popp a fost campioana României la patinaj artistic în 1938 şi 1940. Primii paşi pe gheaţă i-a făcut sub îndrumarea mamei ei, dr. Maria Popp, campioană naţională de şase ori şi reprezentanta României la Olimpiada din Garmisch-Partenkirschen, în 1936. „Mama a patinat pînă la 52 de ani şi a cîştigat toate competiţiile. Pînă am învins-o eu, în ’38“, povesteşte patinatoarea. Primul ei titlu a venit în 1932, cînd a devenit campioană naţională la junioare. Avea 12 ani şi era legitimată la Societatea de patinaj Braşov. Se antrena pe patinoarul de sub Tîmpa. „Era teren foarte bun de patinaj, cu gheaţă naturală. Ţin minte că se trecea cu un butoi cu apă fierbinte, dotat cu un tub cu găurele. Apa se prelingea pe o pînză de sac şi cu ea se trecea peste gheaţă, pentru nivelare. Foarte tîrziu au apărut maşinile”, îşi aminteşte ea.

Cum se patina acum 80 de ani?

„Erau figuri impuse: opturi, cercuri, înapoi cu spatele, tangente, treiuri. Ce mai, geometrie curată! Vreo 80 de figuri, dintre care juriul impunea 4-5. Apoi, veneau figurile libere, cu muzică“, explică Romica. Axel-ul era ca şi azi cea mai grea săritură. Numai că, pe vremea Romicăi, recordul era de o rotaţie şi jumătate. „Azi se fac patru rotaţii. Vă daţi seama? Să te roteşti de patru ori cîte 360 de grade? Atunci ni se părea un lucru imposibil!“, mărturiseşte ea. Rochiţele patinatoarelor erau tricotate, din lînă. Sau costume din stofă ori din mătase, dacă era vreme cu soare. Ciorapi de mătase nu se prea găseau, aşa că patinatoarele îşi puneau ciorapi tricotaţi. Patinele erau scumpe. Romica îşi adusese unele speciale, cu şuruburi, de la Viena. Cu acest echipament cu care astăzi orice sportiv ar spune că e imposibil să faci performanţă, braşoveanca a primit şi un 6, cea mai mare notă în patinaj artistic. Era în 1938, la concursul naţional de la Lacul Roşu. Figura cu care a impresionat juriul a fost „un opt pe un picior, înainte“.

„Puţini ştiau că am proteză”

În 1942, cariera Romicăi s-a sfîrşit brusc, în urma unui accident stupid în Bucegi. Stînca de care făcuse priză s-a desprins şi s-a prăvălit peste ea. Piciorul i-a fost amputat. Chiar şi aşa, cu proteza de lemn, campioana nu s-a despărţit de gheaţă. A devenit arbitră internaţională. A continuat să patineze, să urce muntele, să arbitreze şi să urmărească toate competiţiile de iarnă. „Mergeam pe gheaţă fără probleme, puţini ştiau că am proteză. Am urcat şi Bucegii din nou, am coborît Postăvarul pe jos, am schiat în Diham. La 82 de ani am înotat la Mamaia. Azi, în fiecare zi merg la plimbare. Am uitat de accident“, spune ea zîmbind. S-a căsătorit în 1944 şi a avut trei băieţi, dar niciunul nu patinează. Licenţiată în drept şi litere, Romica a lucrat ca jurisconsult. Acum e pensionară, iar cele mai palpitante momente sînt cele cînd vizionează campionatele de iarnă. Urmăreşte toate evoluţiile, ca să fie la curent cu ce mai e nou în sportul care i-a adus gloria. „Piruetele se fac în poziţiile cele mai aiurite, dar au rămas şi cele de pe vremea mea, pirueta joasă, pirueta sărită. Şi sistemul de arbitraj s-a schimbat“, mărturiseşte campioana care a învins gheaţa şi timpul, reuşind performanţa ca, la onorabila vîrstă de 94 de ani, să aibă cuvîntul de deschidere la cea mai importantă competiţie sportivă pe care a găzduit-o vreodată România.
• „Eu sînt optimistă, mă străduiesc să duc o viaţă sănătoasă şi îmi dau toată silinţa să prind 94 de ani. Totuşi, nu pot să-mi fac program pentru 2013, deşi ar fi grozav să mai fiu o dată în mijlocul unei competiţii mari, chiar aici, la Braşov.“
(Romica Maria Dîmboianu-Popp – interviu acordat Monitorului Expres în 30 ianuarie 2009)

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: