Florin Piersic, care duminică își sărbătorește cea de-a 77-a aniversare, a declarat în deschiderea spectacolului "Străini în noapte", pe care îl susține la Palatul Național al Copiilor din București, că este cu adevărat bucuros că se află în această zi pe scenă.
Câteva sute de persoane au venit să îl vadă pe Florin Piersic de ziua lui, sala de spectacole de la Palatul Copiilor, care găzduiește spectacolul "Străini în noapte", dovedindu-se neîncăpătoare.
Tuturor, Florin Piersic le-a mulțumit cu lacrimi în ochi. "Pentru mine și pentru toți colegii mei, dumneavoastră sunteți inima noastră, oglinda noastră. Sunteți tot ce avem noi mai bun. Să vă dea Dumnezeu atâtea bucurii câte am avut eu în această profesie", a spus Florin Piersic adresându-se publicului.
La rândul lor, spectatorii i-au urat în cor "La mulți ani!" lui Florin Piersic.
Totodată, Florin Piersic a precizat că susține duminică cea de-a 270-a reprezentație a spectacolului "Străini în noapte", în regia lui Radu Beligan, în care o are ca parteneră pe actrița Medeea Marinescu. "Cea mai mai șansă a noastră ne-a dat-o maestrul Radu Beligan, să-i dea Dumnezeu sănătate că are frageda vârstă de 94 de ani. A adus această piesă de la Paris unde a jucat-o Alain Delon (...) Mi-a dat-o să o citesc și i-am spus că este extraordinară și vreau neapărat să joc în aceasă piesă", a povestit Florin Piersic.
Actorul a mai spus că ziua de duminică este una specială. "Astăzi pentru mine este o zi mai importantă. Nu vreau și n-am dorit să fiu sărbătorit pentru că la 77 de ani...", a spus Florin Piersic, cu lacrimi în ochi. "Bucuria mea este cu adevărat că sunt pe scenă. Am venit la București să joc spectacolul acesta, care a fost programat pentru ora 19.00. Dar pentru că s-au vândut foarte repede biletele, spectacolul a fost pus și de la ora 16.00", a mai spus actorul.
Într-o altă declarație acordată duminică, Florin Piersic a spus că nu îi vine să creadă că a împlinit vârsta de 77 de ani. "Să fiu sănătos este singura mea dorință", a spus Florin Piersic, precizând că își dorește să poată juca în continuare.
Pe de altă parte, Florin Piersic Jr., fiul actorului, a postat pe contul său de Facebook o fotografie cu tatăl său din filmul "Pintea", alături de care a scris: "it's father's day. and that's my all time fave of his stuff". (este ziua tatălui. și acesta este filmul meu preferat din toate proiectele lui, n.r.)
Florin Piersic a ales să își sărbătorească ziua de naștere în maniera care i se potriveșste cel mai bine unui artist: pe scenă, alături de publicul său. Așadar, duminică, Florin Piersic îi așteaptă pe cei care îl îndrăgesc la reprezentația spectacolului "Străini în noapte", în care o are ca parteneră pe actrița Medeea Marinescu.
Datorită interesului sporit al publicului față de acest spectacol, duminică, la Palatul Național al Copiilor, Florin Piersic susține două reprezentații cu acest spectacol: prima a început începere la ora 16.00, iar a doua se va desfășura de la ora 19.00.
Piesa de teatrul "Străini în noapte", de Eric Assous, în regia lui Radu Beligan, prezintă în fapt două generații ale scenei lirice, două personaje imprevizibile, un recital actoricesc plin de savoare și haz.
"Străini în noapte" este o comedie romantică, în care se îmbină răsturnările de situație, minciuna și seducția, dar și o lecție despre trecerea timpului. Florin Piersic dă viață personajului Pierre, un om care simte că nu a reușit să realizeze tot ce și-a propus în viață, iar Medeea Marinescu o joacă pe Julietta, o femeie care știe ce vrea. Când drumurile personajelor se intersectează, fiecare descoperă că are așteptări diferite de la celălalt, fapt care duce la dezvăluirea unui lanț de secrete.
Florin Piersic, născut pe 27 ianuarie 1936, la Cluj, este unul dintre cei mai importanți actori români de teatru și film. Unul dintre cele mai cunoscute personaje pe care le-a interpretat în film este Mărgelatu. El a jucat în filme precum "Ciulinii Bărăganului" (1957), "Neamul Șoimăreștilor" (1964), "Haiducii lui Șaptecai" (1970), "Zestrea Domniței Ralu" (1971), "Colierul de turcoaze" (1985), "Fix alert" (2004) și "Eminescu versus Eminem" (2005).
Printre spectacolele de teatru celebre în care a jucat Florin Piersic se numără "Zbor deasupra unui cuib de cuci", "Oameni și șoareci" și "Străini în noapte".
Florin Piersic a primit numeroase distincții, printre care premiul pentru întreaga carieră la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF), în 2009, și Medalia de Aur a Artelor Transilvane, în același an.
Pe 31 ianuarie 2011, la câteva zile după ce a împlinit 75 de ani, Florin Piersic a primit o stea pe Aleea Celebrităților (Walk of Fame) din București, un spațiu dedicat artiștilor români, inaugurat în Piața Timpului din centrul Bucureștiului, de Teatrul Metropolis, Primăria Capitalei și magazinul Cocor. Florin Piersic a fost primul actor român a cărui stea a fost dezvelită pe Walk of Fame.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!