Încă o emisiune concurs va intra din această primăvară în casele românilor, prin intermediul Antenei1. Este vorba despre show-ul România dansează, care îl va avea drept prezentator pe cîntărețul Jorge (29 de ani). Rolul emisiunii este acela de a aduna cît mai mulți dansatori talentați care să lupte pentru marele premiu în valoare de 50.000 de euro. Pînă își va intra în pîine ca prezentator, Jorge va participa la preselecțiile pentru acest concurs, ce vor avea loc în etape, la Timișoara (26 ianuarie), Cluj-Napoca (29 ianuarie), Iași (1 februarie), Constanța (4 februarie) și Bucuresti (7 februarie). Îi așteptăm la preselecții pe toți românii care iubesc dansul și știu să facă show. Este important de reținut că nu există limite de vîrstă, contează doar pasiunea și talentul, spune Jorge.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!