Andreea Marin și fiica ei s-au întors sîmbătă seară în București, după o vacanță de mai bine de o săptămînă petrecută în Dubai. Soții Bănică au plecat în concediu la scurt timp după ce au anunțat că se vor despărți. Drumul de la aeroport spre casă a fost unul de coșmar pentru vedeta care, după cum spune într-un mesaj postat în cursul nopții pe Facebook, a fost urmărită de paparazzi, hărțuită și la un pas de accident. Sîntem împreună în fața dvs., deși nu aveam intenția unei noi declarații pe tema vieții noastre private, de data aceasta în calitate de părinți, după incidentul de aseară (sîmbătă seara - n.r.) care ne obligă să facem acest gest. Am hotărît amîndoi ca la întoarcerea în țară să îi asigurăm protecția fetiței noastre, pentru că un copil de 5 ani nu știe și nu trebuie să facă față presiunilor mass-mediei agresive, dornice nu de informație, ci de senzațional, care în cazul nostru nici măcar nu există. Am părăsit aeroportul într-o mașină privată, dar pe parcursul întregului drum către casă am fost hărțuite de paparazzi care ne-au urmărit în mod agresiv, ne-au pus de 2 ori în situația de a fi la un pas de accident, șoferul nostru a făcut cu greu față blocajelor cînd o mașină aparținînd unei emisiuni de can-can dintr-o televiziune privată a frînat brusc în fața automobilului nostru pentru a ne face să ne oprim împotriva voinței noastre, iar celelalte mașini, aproximativ 10 la număr, care ne urmăreau ne-au înconjurat pentru a ne filma și fotografia, neținînd cont că în vizorul lor se afla un copil de 5 ani înspăimîntat de ceea ce i se întîmplă. La intrarea în garajul casei, agresivitatea fotoreporterilor a depășit orice limită ce putea fi scuzată de «interesul profesional», a scris Andreea Marin pe pagina personala de Facebook.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!