Finala concursului Vocea României a fost cîștigată de Julie Mayaya, din echipa lui Horia Brenciu, care a fost urmată în clasament de Vizi Imre și Cristian Nistor. Tibi Scobiola s-a clasat pe ultimul loc. Julie Mayaya a plecat acasă cu un premiu de 100.000 de euro. Nu știu ce o să fac cu banii. Primul lucru pe care vreau să mi-l cumpăr este un apartament în București. Restul de bani probabil îi voi investi în cariera mea muzicală, a declarat Julie Mayaya. Deși nu arată, cîștigătoarea de la Vocea României, Julie Mayaya, în vîrstă de 26 de ani, este româncă - moldoveancă din Iași. Mama ei este româncă, iar tatăl s-a născut în Congo. Juliei îi place să spună că este congoveancă. De altfel, numele său complet este Julie Mayaya Nzal a Nka și copilăria și-a petrecut-o mai mult în Congo. A terminat Liceul de Informatică din capitala Moldovei și tot în aceeași perioadă a început să cînte. Am început să cînt de mică, de pe la 15 ani, cînd am început să cînt cu Victor Lavric. Deși inițial am tratat cîntatul ca pe un hobby, o activitate plăcută în timpul liber, am început să îndrăgesc scena, iar acum a devenit un full-time job, a declarat tînăra într-un interviu pentru Mediafax. Tatăl lui Julie trăiește în Congo, unde și-a întemeiat o altă familie, dar tînăra cîntăreață îl vizitează în fiecare vară, după cum singură a povestit. La terminarea liceului, în 2004, Mayaya s-a mutat în București, unde a început studii superioare. Prinsă cu muzica, însă, a renunțat la facultate. În ultimii ani, a cîntat cu mai multe formații, unele mai puțin cunoscute, în barurile și cluburile bucureștene. Cu mentorul din adolescență, Victor Lavric a lansat videoclipurile Zi după zi și Te aștept să mai visăm, iar cu DJ Raoul Russu Feelin Right. Nu pot spune cîte ore pe zi studiez, nu am un program fix. Studiez fiecare piesă în parte pînă cînd reușesc să mi-o însușesc. Asta poate dura de la o oră la două zile, depinde de piesă, povestește, acum, Julie. Antrenorul tinerei, Horia Brenciu, a scris pe blogul său, la scurtă vreme după anunțarea cîștigătorului că despre Julie, indiferent ce-o vrea să facă, îi voi fi alături. Imediat dupa finală, m-a intrebat puțin reținut dacă pe 27 și 28 martie va cînta și ea la Sala Palatului. «Te lasă mama ta?», am întrebat-o. A zîmbit și m-a îmbrățișat.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!