În fiecare an, Sanda Ladoși și soțul ei petrec Crăciunul acasă, în familie. Și pentru că Ștefan Tache și-a dorit să aibă casa plină de copii, solista i-a îndeplinit această dorință. De cînd a devenit mămică, Sanda Ladoși a trecut cariera pe planul secundar, așa cum era de așteptat. A renunțat la multe spectacole și emisiuni pentru a sta mai mult cu cei doi copii, Ioana și Bogdan. Solista așteaptă cu nerăbdare sărbătorile pentru că știe că va avea casa plină: fiica lui Ștefan Tache, din prima căsătorie, împreună cu cei doi copii ai săi vor petrece Crăciunul acasă la artistă. Sanda și fiica lui Ștefan au o relație specială. De Crăciun stau cu familia, acasă. Va veni la noi și fata soțului meu din prima căsătorie cu copiii ei. Va fi nebunie! Soțul meu mereu zicea că vrea să aibă grădina plină de copii și uite că s-a întîmplat. De Crăciun, unul îl strigă «tata», altul «unchi», altul «bunic», a declarat Sanda pentru wowbiz.ro. Dacă de Crăciun nu se dezlipește de cei mici, de Revelion, Ioana și Bogdan vor rămîne în grija tatălui, căci solista are două concerte. Voi cînta la Sovata și la Tîrgu-Mureș. Este prima dată după 25 de ani cînd voi cînta în orașul meu natal, Tîrgu-Mureș. De cînd am copiii, am renunțat să merg la atîtea concerte. Și de Revelion voi pleca singură, nu vreau să-i obosesc pe copii, încă sînt mici, a declarat cîntăreața pentru wowbiz.ro.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!