După Monica Gabor, Lili Sandu și Anamaria Ferentz, plecate peste Ocean să-și încerce norocul, și Nicoleta Luciu vrea să emigreze în Statele Unite. Nicoleta Luciu și Zsolt Csergo s-au decis să mai acorde o șansă căsniciei lor, mai ales că au împreună patru copii, însă sînt convinși că nu vor putea duce un trai liniștit decît departe de România. Libertatea a aflat că cei doi soți plănuiesc să se mute, anul viitor, în America. Potrivit unor apropiați ai vedetei, persoane stabilite în America, cea mai sexy mămică din România e tot mai decisă să facă acest pas, mai ales că lui Zsolt nu-i mai merg afacerile imobiliare: Vorbim des cu Nicoleta. A fost și pe la noi cînd a venit în vacanță în America, împreună cu soțul său. Recent mi-a spus că vor să se mute și ei în State, la Los Angeles. Știu că planurile sale sînt avansate, deja s-a interesat ce presupune această mutare. Nicoleta și Zsolt au mulți prieteni în SUA, atît în L.A., cît și la New York. Senzuala vedetă e convinsă că acest pas îi va îmbunătăți viața de familie, că cei patru copii ai săi, Zsolt jr și tripleții Kim, Karoly și Kevin, vor putea crește în liniște, departe de lumea zbuciumată a showbizului, și că soțul ei, Zsolt, nu va mai călca strîmb cu fostele iubite din adolescență. Așa cum s-a întîmplat în urmă cu trei luni, cînd omul de afaceri a fost surprins în brațele năbădăioasei Kinga Sebestyen, femeia care a fost la un pas de a le distruge căsnicia. Pentru cei patru copii, Nicoleta are nevoie de mai multe bone. Am două bone, una de noapte, alta de zi. Din cînd în cînd, mă mai ajută bunicile copiilor și sora mea, Iuliana, dezvăluia, recent, Nicoleta care, în momentul în care se va stabili în SUA, va avea nevoie de mai multe baby-sitter, pentru că e puțin probabil să le care după ea pe bunici și pe sora ei. Luciu va fi însă nevoită să-și mai amîne puțin planurile, pentru că acum este implicată în mai multe proiecte (concerte, Dansez pentru tine, dar și emisiunea Vocea României, unde a fost desemnată coprezentatoare, în locul Roxanei Ionescu).
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!