Ștefan Bănică jr nu a privit cu ochi buni faptul că trustul PRO a renunțat la serviciile celebrului coregraf Cornel Patrichi, care, timp de 11 ediții, a notat și a analizat din punctul de vedere al profesionistului prestațiile concurenților de la emisiunea Dansez pentru tine. Surse din anturajul artistului au declarat pentru Libertatea că, de cum a aflat că maestrul nu va mai face parte din juriul sezonului al treisprezecela al emisiunii concurs, Ștefan Bănică a făcut tot posibilul să-l readucă la masa juraților pe Patrichi. A mers pînă într-acolo încît l-a sunat pe Adrian Sârbu, patronul PRO TV, post care difuzează Dansez pentru tine. Din păcate, încercările sale au eșuat, astfel că, cu amărăciune, Ștefan a trebuit să se resemneze și să accepte decizia boșilor. De altfel, aceleași surse susțin că artistul s-ar fi plîns că nu este deloc mulțumit de modul de lucru al echipei care se ocupă de acest sezon. Acestor nemulțumiri li se adaugă și faptul că participarea la emisiune îl solicită destul de mult. Și nu mai are timp de proiectele personale. Contactat telefonic, Ștefan Bănică jr a fost destul de evaziv. Întrebat dacă este posibil ca, din sezonul următor, să renunțe la colaborarea cu emisiunea Dansez pentru tine, artistul s-a mulțumit să spună sec: Nu știu. Întrebați producătorii.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!