Starea de sănătate a lui Iurie Darie este foarte gravă, actorul nu a răspuns la stimul, este în comă indusă, fiind ventilat mecanic, au declarat, luni, surse medicale. Medicii de la Spitalul "Bagdasar-Arseni", unde actorul Iurie Darie este internat de sâmbătă, urmau să îl detubeze, luni, pentru a vedea dacă poate să respire singur, în condițiile în care starea acestuia se ameliorase ușor. Intervenția pentru detubare nu a avut loc încă, au precizat sursele citate.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului "Bagdasar-Arseni" din Capitală, Florian Bica, declarase, luni dimineață, că starea de sănătate a lui Iurie Darie este în ușoară ameliorare, este conștient, dar prognosticul rămâne rezervat. "Starea pacientului este ușor ameliorată față de ziua de ieri, a început să deschidă ochii, este conștient, intubat, se încearcă luni detubarea. Prognosticul rămâne rezervat, din cauza vârstei și a patologiei asociate", a spus medicul Florian Bica.
El a precizat că obturarea tubului de drenaj este o complicație care poate să apară în astfel de cazuri, de aceea a fost montat un tub de drenaj exterior. Medicul Florian Bica a mai spus că deocamdată nu poate fi luată în discuție o intervenție chirurgicală.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!