Ana Ularu, iubita și mama copilului lui Bradley Cooper
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: M.Ex.,
09.05.2012
Ana Ularu filmează zilele acestea la Praga pe platoul celei mai recente pelicule semnate de regizoarea daneză Susanne Bier, cîștigătoarea de anul trecut a Oscar-ului pentru cel mai bun film într-o limbă străină (In a Better World). Actrița de 26 de ani joacă alături de Bradley Cooper și Jennifer Lawrence (rolul principal din blockbuster-ul The Hunger Games - 2012), interpreții rolurilor principale. Serena este o dramă plasată în perioada crizei economice din perioada interbelică, în statul Carolina de Nord, din SUA. Serena spune povestea lui George Pemberton (Bradley Cooper) și a soției sale, Serena Pemberton (Jennifer Lawrence), ce călătoresc din Boston în munții din Carolina de Nord, unde întemeiază un imperiu al cherestelei, în anul 1929. Serena se dovedește rapid a fi egală oricărui bărbat: supraveghează echipele de lucru, vînează șerpi cu clopoței și chiar salvează viața unui om în sălbăticie. Împreună, cei doi își guvernează domeniul precum un rege și o regină, ucigînd sau supunînd pe oricine se pune în calea ambițiilor lor. Dar, atunci cînd Serena află că nu poate avea un copil, pleacă să o ucidă pe Rachel Hermann (Ana Ularu), iubita și mama copilului lui George înainte ca el să se căsătorească. Și, cînd începe să suspecteze că George își protejează familia nelegitimă, mariajul intens și pasional al Pemberton-ilor se fisurează, pe măsură ce povestea se îndreaptă spre deznodămîntul răvășitor. E un rol cu foarte multă emoție, un personaj care își descoperă puterea și determinarea prin intermediul instinctului de supraviețuire, unul din eroii subtili ai literaturii, spune Ana Ularu. Pelicula va fi lansată în cinema în 2013.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!