Monica Gabor s-a întors în România. Fosta doamnă Columbeanu a sosit în urmă cu o oră pe Aeroportul Henri Coandă, din Otopeni, și va sta câteva zile în țară, timp în care își va vedea fiica și se va prezenta la procesul pe care îl are cu fostul soț, pentru obținerea custodiei micuței Irina. Îmbrăcată sport, cu o pereche de pantaloni roz, pe care scria Mr. Pink, și un tricou alb, pe care era inscripționat un mesaj publicitar pentru ceaiul pe care îl promovează, Moni a pășit pe tărâm românesc cu zâmbetul pe buze. Se pare că diva abia se poate despărți de iubitul chinez, așa că a decis să inscripționeze numele acestuia chiar și pe haine. Nu de alta, dar așa îl are mereu pe Mr. Pink alături de ea și face și reclamă la băutura produsă de acesta. Fosta "Scorpie de la Izvorani" a fost așteptată la aeroport de sora sa, Ramona Gabor, și a spus că va merge la Izvorani să-și vadă fiica abia vineri. "Nu o voi vedea pe Irina până vineri, pentru că nu mă lasă Irinel să o iau până atunci. Legal, abia vineri am dreptul să o văd", a spus Moni.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit �i de prietenii t�i!