Nuntă mare în echipa show-ului Dansez pentru tine. Edi Stancu și-a încheiat definitiv socotelile cu fosta soție și se pregătește să o ducă la altar pe Silvia Uceanu, femeia care anul acesta îi va dărui primul copil. Cununia va avea avea loc pe 26 februarie, nași vor fi celebrul Nea Marin și consoarta acestuia, iar petrecerea se va ține la un hotel de lux din Capitală. Edi Stancu, șeful coregrafilor de la Dansez pentru tine, se așază din nou la casa lui. După două căsătorii cu aceeași femeie, Silvia de la Bordo, protevistul va fi mire pentru a treia oară. Pe 26 februarie, o va conduce la altar pe dansatoarea Silvia Uceanu, subalterna lui de la Dansez, care, la sfîrșitul lui octombrie, l-a anunțat în direct că va deveni tătic. Cei doi sînt împreună din 2009 și, potrivit propriilor declarații, Edi s-a îndrăgostit de Silvia după ce a văzut-o dansînd. Fata asta este un vulcan de pasiune și de viață, declara el la vremea aceea. Timpul a trecut, relația s-a consolidat și, în momentul în care au aflat că vor avea un copil, au început să-și facă planuri de căsătorie. Și cum nu există nuntă fără nași, Edi s-a văzut nevoit să facă rapid o alegere. Nea Marin, coregraful care se ocupa de dansurile populare în cadrul show-ului de la Pro TV, a primit oferta și a acceptat-o pe loc. Cununia va avea loc pe 26 februarie și va fi sărbătorită printr-o petrecere de pomină într-un hotel de cinci stele. Domnișoare de onoare vor fi coregrafele de la Dansez pentru tine, iar invitați, toți cei din Pro TV.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!