În toată lumea, Noul An se sărbătoreşte cu voie bună

×

ďż˝
n
c
h
i
d
e

g
a
l
e
r
i
a

f
o
t
o

Dimensiune font:

Autor: M.Ex, 31.12.2011

• Petrecerile se ţin lanţ, iar obiceiurile sînt respectate cu sfinţenie
]n toate colţurile lumii

Pînă în anul 46 î.Hr., cînd Caius Iulius Caesar a făcut reforma calendarului, romanii sărbătoreau începerea anului primăvara, la 1 martie, atunci cînd, o dată cu renaşterea naturii, erau înlocuiţi consulii şi alţi demnitari. Dacă schimbarea consulilor era amînată, poporul se răzvrătea, aşa cum s-a întîmplat în anul 54 î.Hr., cînd a izbucnit răscoala lutisarilor motivată de faptul că această schimbare a întîrziat cu 10 luni. În anul 46 î.Hr., Caius Iulius Caesar a alcătuit un calendar solar de 365 zile, grupate în 12 luni. Pentru că îi rămîneau şase ore, pe care le considera necesare pentru a completa anul real, Caesar a hotărît să adauge la fiecare patru ani o zi în plus, făcînd astfel ca ziua de 24 februarie să se numere de două ori. Tot Caesar a stabilit ziua de 1 ianuarie ca fiind prima zi a anului. Deşi acest calendar roman reformat a început să fie folosit o dată cu trecerea timpului, în anumite părţi ale lumii, în special în Asia şi Africa, numeroase popoare îşi

108 batăi de clopot

Cu mult timp înainte de a începe sărbătoarea trecerii într-un nou an, casele din satele şi oraşele japoneze sînt împodobite cu mănunchiuri
de crini şi de bambus, simboluri ale devotamentului şi longevităţii. În data de 13 decembrie începe Toschigami, care ţine pînă la sfîrşitul
anului. În această perioadă, casele se decorează cu funie sacră de paie, ornată cu franjuri din hîrtie, care se atîrnă deasupra uşii pentru a
împiedica intrarea spiritelor malefice. Lîngă uşă se aşază un aranjament din rămurele, care serveşte drept locuinţă zeului aducător de
noroc. Fiecare gospodină înalţă în casa sa un altar special, făcut din prăjiturele de orez, sake (vin de orez), curmale şi delicatese
tradiţionale. La miezul nopţii de Anul Nou - Shogatsu -, clopotele din temple sună de 108 ori. În acest moment, se spune din bătrîni, omul
păşeşte un prag nevăzut, dincolo de care îl aşteaptă o soartă nouă, neştiută de nimeni. Petrecerile ţin trei zile, timp în care se obişnuieşte
ca fetele să adune cîteva fire de urzică, ridichi şi ţelină. După şapte zile de la Anul Nou, capul familiei prepară o fiertură de orez cu „şapte
ierburi de primavară“, pe care o serveşte la dejun.

Nilul vesteşte în Egipt Anul Nou

În tradiţia egipteană, bucuria începutului de an se împleteşte cu primele semne care vestesc creşterea apelor Nilului (solstiţiul de vară). În
această zi, egiptenii îşi oferă unul altuia miere şi curmale. Înainte de a le mînca, ei îşi spun: „dulce şi binefăcător este numai dreptul
adevăr“. Obiceiul cere ca, în dimineaţa respectivă, tinerele mame să-şi poarte în spate cel mai mic fiu, căruia trecătorii îi dăruiesc turte cu
miere.

Capete sparte în Italia

În Italia, dintr-un spirit de prudenţă cît se poate de justificat, trecătorii sînt foarte rari în noaptea de 31 decembrie. Acest lucru se întîmplă
nu pentru că Revelionul se sărbătoreşte în familie sau în restaurante, ci pentru că, potrivit unui vechi obicei, la miezul nopţii toate
vechiturile din casă trebuie aruncate pe fereastră. Astfel, o dată cu Anul Nou, „aterizează“ în stradă scaune şubrede, haine demodate, oale
şi cratiţe, saltele, casetofoane rablagite şi cine mai ştie ce. În acelaşi timp, explodează petarde şi pocnitori şi o avalanşă de confeti umple
străzile marilor oraşe, care se întrec în focuri de artificii la miezul nopţii. În seara celei de-a doua zile, la televizor se anunţă de obicei
numărul trecătorilor care s-au ales cu capul spart, al celor loviţi de petarde sau al chioşcurilor de ziare care au luat foc.

Cea mai zgomotoasă ţară

Revelionul în Panama este o sărbătoare prin excelenţă zgomotoasă. Petrecerea este inaugurată de clopotele din turnul pompierilor. Cînd
acestea încep să bată, fiecare cetăţean se străduieşte să facă zgomot strigînd şi bătînd în ce se nimereşte. La vacarmul general se adaugă
claxoanele maşinilor şi tot ce mai poate scoate vreun sunet. A doua zi, panamezii circulă pe străzi cu băgare de seamă, de preferinţă pe
lîngă trotuare, căci de la ferestre se toarnă apă peste trecători sau se deşartă pungi cu făină. De Anul Nou, orice glumă este permisă, oricît
de deplasată, şi nimeni nu se supără pentru că fiecare adult are voie să dea „în mintea copiilor“ fără să fie categorisit drept nebun sau să
primească un pumn.

„Porcul Zeului Frei“

În vechile poveşti scandinave se spune că, în trecut, vrednicii locuitori ai Nordului, fiind înspăimîntaţi de întunericul care stăpînea de
mult timp Pămîntul, au trimis cel mai curajos tînăr să se urce în vîrful celui mai înalt munte şi de acolo să cerceteze depărtările în
căutarea razei soarelui. Cînd acesta s-a întors aducînd vestea că astrul s-a ivit în zare, o bucurie nespusă a cuprins casele lapone. Acea
noapte, cea mai lungă, dar care în tenebre purta zorile luminoase, a fost numită „Noaptea supremă“, statornicind pentru totdeauna
începutul anului (21 decembrie). Cu această ocazie, cîntăreţii - scaldes - colindă pe la case slăvind faptele de seamă ale anului trecut.
Obiceiul cere ca pe masa fiecărui scandinav să se afle frumos rumenit şi împodobit cu panglici colorate „porcul Zeului Frei“. Înainte de a-
l împărţi, mesenii întind mîna deasupra lui făgăduind că în anul care vine vor face lucruri deosebite. La loc de cinste se găseşte şi Jukake -
prăjitura Anului Nou. La sfîrşitul Revelionului, Jukake se atîrnă de grindă unde va sta pînă în ziua în care plugurile vor ieşi pe cîmp să
taie prima brazdă.

Birmanezii se stropesc cu apă

În Birmania, noul an începe în luna aprilie, în miezul primăverii. În cele patru zile premergătoare Anului Nou, toţi locuitorii participă la
tradiţionala sărbătoare a apelor. Obiceiul constă în a stropi cu apă - simbol al rodniciei - prietenii şi rudele. Ritualul este obligatoriu şi
nimeni nu scapă neudat.

Spaniolii înghit 12 boabe de struguri

De Anul Nou, spaniolii înghit 12 boabe de struguri atunci cînd orologiul bate miezul nopţii, cîte o boabă pentru fiecare bătaie a ceasului.
Acest gest simbolizează încheierea anului, trecerea celor 12 luni. Cel care reuşeşte să le înghită pe toate este asigurat că va avea o fericire
fără umbre în tot cursul anului viitor, întrucît boabele sînt aducătoare de noroc.

Nemţoiacele frumoase sînt plimbate prin sat

În unele provincii din Germania se face o păpuşă din paie cu chip de femeie bătrînă care este pusă într-o roabă şi purtată în noaptea de
Anul Nou prin sat. La miezul nopţii, aceasta este aruncată în apă. În ultimul timp, acest obicei s-a schimbat, tinerii preferînd ca, în locul
paiaţei, să plimbe prin sat cea mai frumoasă fată a locului. Tînăra domnişoară simbolizează noul an.

Un cărbune şi un hering în dar

Despre scoţieni se spune că sînt foarte zgîrciţi. Cu toate acestea, ei sînt darnici, mai ales în noaptea de Anul Nou, cînd îşi fac cadouri. Cei
care păşesc primii pragul unei case, în noaptea de Revelion, aduc gazdelor o bucată de cărbune şi un hering. Conform tradiţiei, cărbunele
simbolizează căldura pe tot timpul anului, iar heringul belşugul. Spre deosebire de Revelionul englezesc, care este sobru, petrecerea
scoţiană de Itocmany (Anul Nou) este veselă şi zgomotoasă. Ea se desfăşoară în sunetul cimpoaielor şi în clinchetul paharelor de scotch.

Plăcintă cu boabe de orez

La masa de Revelion a islandezilor este nelipsită plăcinta denumită „Riisipuuro“, într-un colţ al ei fiind ascunse cîteva boabe de orez.
Despre cel care nimereşte în bucata sa boabele se spune că se va căsători, iar dacă este căsătorit, că va avea în noul an un copil.

„A fiert laptele"

Cea mai populară sărbătoare indiană a înnoirii anului este Pongoul, celebrat în prima zi după solstiţiul de iarnă. Momentul cel mai
important al acestei zile este dimineaţa, cînd se aprinde rugul pregătit de către copii, în cel mai însorit loc din curte. Pe jarul aprins,
femeile pun oale mari de lut în care se amestecă lapte cu orez. Aşezată în jurul focului, întreaga familie aşteaptă clipa în care laptele
începe să fiarbă. Primul clocot este salutat cu strigătul voios: „pongol“, adică „laptele fierbe“, semn că soarele a binecuvîntat casa, deci
anul care vine va fi îmbelşugat. Timp de cîteva zile, salutul tradiţional este: „a fiert laptele“.

Ziua glumelor

În Sudan, prima zi din noul an este considerată de locuitori ziua cîntecelor, dansurilor şi a glumelor. Toată lumea se îmbracă în haine de
gală, chiar şi cei săraci. Tradiţia cere ca, în această zi, să se pregătească ceva special, nimeni neavînd voie să refuze delicatesa.

În toată lumea, Noul An se sărbătoreşte cu voie bună l Petrecerile se ţin lanţ, iar obiceiurile sînt respectate cu sfinţenie

Pînă în anul 46 î.Hr., cînd Caius Iulius Caesar a făcut reforma calendarului, romanii sărbătoreau începerea anului primăvara, la 1 martie,
atunci cînd, o dată cu renaşterea naturii, erau înlocuiţi consulii şi alţi demnitari. Dacă schimbarea consulilor era amînată, poporul se
răzvrătea, aşa cum s-a întîmplat în anul 54 î.Hr., cînd a izbucnit răscoala lutisarilor motivată de faptul că această schimbare a întîrziat cu
10 luni. În anul 46 î.Hr., Caius Iulius Caesar a alcătuit un calendar solar de 365 zile, grupate în 12 luni. Pentru că îi rămîneau şase ore, pe
care le considera necesare pentru a completa anul real, Caesar a hotărît să adauge la fiecare patru ani o zi în plus, făcînd astfel ca ziua de
24 februarie să se numere de două ori. Tot Caesar a stabilit ziua de 1 ianuarie ca fiind prima zi a anului. Deşi acest calendar roman
reformat a început să fie folosit o dată cu trecerea timpului, în anumite părţi ale lumii, în special în Asia şi Africa, numeroase popoare îşi
păstrează vechile tradiţii, sărbătorind venirea Anului Nou primăvara.

108 batăi de clopot

Cu mult timp înainte de a începe sărbătoarea trecerii într-un nou an, casele din satele şi oraşele japoneze sînt împodobite cu mănunchiuri
de crini şi de bambus, simboluri ale devotamentului şi longevităţii. În data de 13 decembrie începe Toschigami, care ţine pînă la sfîrşitul
anului. În această perioadă, casele se decorează cu funie sacră de paie, ornată cu franjuri din hîrtie, care se atîrnă deasupra uşii pentru a
împiedica intrarea spiritelor malefice. Lîngă uşă se aşază un aranjament din rămurele, care serveşte drept locuinţă zeului aducător de
noroc. Fiecare gospodină înalţă în casa sa un altar special, făcut din prăjiturele de orez, sake (vin de orez), curmale şi delicatese
tradiţionale. La miezul nopţii de Anul Nou - Shogatsu -, clopotele din temple sună de 108 ori. În acest moment, se spune din bătrîni, omul
păşeşte un prag nevăzut, dincolo de care îl aşteaptă o soartă nouă, neştiută de nimeni. Petrecerile ţin trei zile, timp în care se obişnuieşte
ca fetele să adune cîteva fire de urzică, ridichi şi ţelină. După şapte zile de la Anul Nou, capul familiei prepară o fiertură de orez cu „şapte
ierburi de primavară“, pe care o serveşte la dejun.

Nilul vesteşte în Egipt Anul Nou

În tradiţia egipteană, bucuria începutului de an se împleteşte cu primele semne care vestesc creşterea apelor Nilului (solstiţiul de vară). În
această zi, egiptenii îşi oferă unul altuia miere şi curmale. Înainte de a le mînca, ei îşi spun: „dulce şi binefăcător este numai dreptul
adevăr“. Obiceiul cere ca, în dimineaţa respectivă, tinerele mame să-şi poarte în spate cel mai mic fiu, căruia trecătorii îi dăruiesc turte cu
miere.

Capete sparte în Italia

În Italia, dintr-un spirit de prudenţă cît se poate de justificat, trecătorii sînt foarte rari în noaptea de 31 decembrie. Acest lucru se întîmplă
nu pentru că Revelionul se sărbătoreşte în familie sau în restaurante, ci pentru că, potrivit unui vechi obicei, la miezul nopţii toate
vechiturile din casă trebuie aruncate pe fereastră. Astfel, o dată cu Anul Nou, „aterizează“ în stradă scaune şubrede, haine demodate, oale
şi cratiţe, saltele, casetofoane rablagite şi cine mai ştie ce. În acelaşi timp, explodează petarde şi pocnitori şi o avalanşă de confeti umple
străzile marilor oraşe, care se întrec în focuri de artificii la miezul nopţii. În seara celei de-a doua zile, la televizor se anunţă de obicei
numărul trecătorilor care s-au ales cu capul spart, al celor loviţi de petarde sau al chioşcurilor de ziare care au luat foc.

Cea mai zgomotoasă ţară

Revelionul în Panama este o sărbătoare prin excelenţă zgomotoasă. Petrecerea este inaugurată de clopotele din turnul pompierilor. Cînd
acestea încep să bată, fiecare cetăţean se străduieşte să facă zgomot strigînd şi bătînd în ce se nimereşte. La vacarmul general se adaugă
claxoanele maşinilor şi tot ce mai poate scoate vreun sunet. A doua zi, panamezii circulă pe străzi cu băgare de seamă, de preferinţă pe
lîngă trotuare, căci de la ferestre se toarnă apă peste trecători sau se deşartă pungi cu făină. De Anul Nou, orice glumă este permisă, oricît
de deplasată, şi nimeni nu se supără pentru că fiecare adult are voie să dea „în mintea copiilor“ fără să fie categorisit drept nebun sau să
primească un pumn.

„Porcul Zeului Frei“

În vechile poveşti scandinave se spune că, în trecut, vrednicii locuitori ai Nordului, fiind înspăimîntaţi de întunericul care stăpînea de
mult timp Pămîntul, au trimis cel mai curajos tînăr să se urce în vîrful celui mai înalt munte şi de acolo să cerceteze depărtările în
căutarea razei soarelui. Cînd acesta s-a întors aducînd vestea că astrul s-a ivit în zare, o bucurie nespusă a cuprins casele lapone. Acea
noapte, cea mai lungă, dar care în tenebre purta zorile luminoase, a fost numită „Noaptea supremă“, statornicind pentru totdeauna
începutul anului (21 decembrie). Cu această ocazie, cîntăreţii - scaldes - colindă pe la case slăvind faptele de seamă ale anului trecut.
Obiceiul cere ca pe masa fiecărui scandinav să se afle frumos rumenit şi împodobit cu panglici colorate „porcul Zeului Frei“. Înainte de a-
l împărţi, mesenii întind mîna deasupra lui făgăduind că în anul care vine vor face lucruri deosebite. La loc de cinste se găseşte şi Jukake -
prăjitura Anului Nou. La sfîrşitul Revelionului, Jukake se atîrnă de grindă unde va sta pînă în ziua în care plugurile vor ieşi pe cîmp să
taie prima brazdă.

Birmanezii se stropesc cu apă

În Birmania, noul an începe în luna aprilie, în miezul primăverii. În cele patru zile premergătoare Anului Nou, toţi locuitorii participă la
tradiţionala sărbătoare a apelor. Obiceiul constă în a stropi cu apă - simbol al rodniciei - prietenii şi rudele. Ritualul este obligatoriu şi
nimeni nu scapă neudat.

Spaniolii înghit 12 boabe de struguri

De Anul Nou, spaniolii înghit 12 boabe de struguri atunci cînd orologiul bate miezul nopţii, cîte o boabă pentru fiecare bătaie a ceasului.
Acest gest simbolizează încheierea anului, trecerea celor 12 luni. Cel care reuşeşte să le înghită pe toate este asigurat că va avea o fericire
fără umbre în tot cursul anului viitor, întrucît boabele sînt aducătoare de noroc.

Nemţoiacele frumoase sînt plimbate prin sat

În unele provincii din Germania se face o păpuşă din paie cu chip de femeie bătrînă care este pusă într-o roabă şi purtată în noaptea de
Anul Nou prin sat. La miezul nopţii, aceasta este aruncată în apă. În ultimul timp, acest obicei s-a schimbat, tinerii preferînd ca, în locul
paiaţei, să plimbe prin sat cea mai frumoasă fată a locului. Tînăra domnişoară simbolizează noul an.

Un cărbune şi un hering în dar

Despre scoţieni se spune că sînt foarte zgîrciţi. Cu toate acestea, ei sînt darnici, mai ales în noaptea de Anul Nou, cînd îşi fac cadouri. Cei
care păşesc primii pragul unei case, în noaptea de Revelion, aduc gazdelor o bucată de cărbune şi un hering. Conform tradiţiei, cărbunele
simbolizează căldura pe tot timpul anului, iar heringul belşugul. Spre deosebire de Revelionul englezesc, care este sobru, petrecerea
scoţiană de Itocmany (Anul Nou) este veselă şi zgomotoasă. Ea se desfăşoară în sunetul cimpoaielor şi în clinchetul paharelor de scotch.

Plăcintă cu boabe de orez

La masa de Revelion a islandezilor este nelipsită plăcinta denumită „Riisipuuro“, într-un colţ al ei fiind ascunse cîteva boabe de orez.
Despre cel care nimereşte în bucata sa boabele se spune că se va căsători, iar dacă este căsătorit, că va avea în noul an un copil.

„A fiert laptele"

Cea mai populară sărbătoare indiană a înnoirii anului este Pongoul, celebrat în prima zi după solstiţiul de iarnă. Momentul cel mai
important al acestei zile este dimineaţa, cînd se aprinde rugul pregătit de către copii, în cel mai însorit loc din curte. Pe jarul aprins,
femeile pun oale mari de lut în care se amestecă lapte cu orez. Aşezată în jurul focului, întreaga familie aşteaptă clipa în care laptele
începe să fiarbă. Primul clocot este salutat cu strigătul voios: „pongol“, adică „laptele fierbe“, semn că soarele a binecuvîntat casa, deci
anul care vine va fi îmbelşugat. Timp de cîteva zile, salutul tradiţional este: „a fiert laptele“.

Ziua glumelor

În Sudan, prima zi din noul an este considerată de locuitori ziua cîntecelor, dansurilor şi a glumelor. Toată lumea se îmbracă în haine de
gală, chiar şi cei săraci. Tradiţia cere ca, în această zi, să se pregătească ceva special, nimeni neavînd voie să refuze delicatesa.

Distribuie pe Facebook acest articol
pentru a putea fi citit ďż˝i de prietenii tďż˝i!

Comentarii: