Stela Popescu, una dintre cele mai iubite actrițe române, împlinelște astăzi 76 de ani. Artista a primit de chiar înainte de ziua sa de naștere o stea pe Aleea Celebrităților, din Capitală.
Stela Popescu s-a născut pe 21 decembrie 1935, în Orhei, Basarabia, într-o familie de învățători modești. Actrița a realizat cupluri celebre alături de Ștefan Bănică și Alexandru Arșinel. Stela Popescu, doamna Teatrului de Revistă, a reușit să se mențină în topul celor mai iubiți actori ai scenei românești timp de bine de jumătate de veac. Stela Popescu a făcut o carieră memorabilă și în televiziune. A jucat în televiziune de la înființare până în prezent, în piese de teatru și emisiuni de divertisment, reușind să transmită ceva din spiritul satiric și contestatar al Revistei prin textele unor scriitori de valoare. În urmă cu cu o săptămână, artista a primit o stea pe Aleea Celebrităților din Capitală, alăturându-se astfel altor mari personalități ale teatrului și filmului din România, care au primit aceeași distincție: Ileana Stana Ionescu, Sebastian Papaiani, Tamara Buciuceanu-Botez, Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea, Maia Morgenstern, regizorul Alexandru Tocilescu, Draga Olteanu Matei și Mariana Mihuț.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!