Prezentatorul emisiunii Răi da buni de la postul TV Antena 2 a fost acționat în instanță de blogul DailyCotcodac.ro, pentru săvîrșirea infracțiunii prevăzute de art. 141 din Legea nr.8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. Potrivit articolului postat pe site-ul dailycotcodac.ro, în data de 27 octombrie 2011, în cadrul emisiunii Răi, da buni, realizatorul Mihai Morar a prezentat un top al numelor amuzante din România, pretinzînd că a fost întocmit de el însuși. (...) În realitate, topul cu pricina a apărut pe blogul www.dailycotcodac.ro, al cărui proprietar sînt. Pe 7 februarie 2011, Daily Cotcodac a publicat materialul Top 100 cele mai amuzante nume românești. Apariția acestui material a fost semnalată masiv în presă, inclusiv la postul TV Antena 1, unde a fost prezentat cu sursa DailyCotcodac.ro. Prin urmare, este evident că Mihai Morar a încălcat cu bună știință drepturile de autor asupra articolului cu pricina. De reținut că Morar a indicat pozițiile din top întocmai cum au apărut pe Daily Cotcodac, fiind deasupra oricărui dubiu că este vorba de unul și același material. Morar va fi dat în judecată și de un alt blogger, Groparu.ro, tot din același motiv. Conform strategiei, eu, Groparu, bloggerul din papucii mei, se va adresa instanțelor competente pentru soluționarea unui asemenea caz, se arată pe site-ul groparu.ro.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!