La 36 de ani, actorul american Bradley Cooper a fost desemnat cel mai sexy barbat în viață, de către revista People. Starul american, care a fost văzut în ultimele luni în compania cîntăreței Jennifer Lopez, a devenit celebru datorita rolului Will Tippin din serialul de succes Alias, dar și celui din surprinzătoarea comedie Marea mahmureală/ The Hangover, lansată în 2009. Bradley Cooper, născut pe 5 ianuarie 1975, a absolvit cursurile Universității Georgetown din Statele Unite. Pe lîngă actorie, starul american este pasionat de motociclete și de limba franceză, pe care o vorbește fluent. Cred că este ceva destul de cool ca un bărbat care nu arată ca un fotomodel să primească acest titlu, a declarat Cooper. Cred că sînt un bărbat care are o înfățișare decentă. Uneori pot să arăt minunat, iar alteori pot să arăt oribil, a adăugat starul american. Bradley Cooper, al cărui tată a murit în ianuarie, este foarte apropiat de mama lui, Gloria. Atunci cînd a aflat că a fost desemnat cel mai sexy bărbat în viață, actorul a spus: Primul lucru la care m-am gîndit este faptul că mama mea va fi foarte fericită. Starul american, care s-a despărțit de actrița Renée Zellweger în luna martie, după o relație de doi ani, a fost văzut în ultimele luni în compania cîntăreței Jennifer Lopez. Actorul a declarat că este un bărbat celibatar în vârstă de 36 de ani. Potrivit presei americane, Bradley Cooper a avut anterior relații și cu actrițele Olivia Wilde și Jennifer Aniston.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!