A schimbat textul, ca să nu fie interpretat politic
Marcel Pavel amendat pentru c-a stîlcit imnul
×
ïżœ n c h i d e
g a l e r i a
f o t o
Dimensiune font:
Autor: » M.Ex.,
08.09.2011
Marcel Pavel a fost amendat cu 5.000 de lei, pentru că a intonat imnul național cu alt text, înaintea meciului România - Franța, jucat marți seară, pe Național Arena. Astăzi, Prefectura Capitalei va sancționa FRF și persoana vinovată, în speță Marcel Pavel, cu cîte 5.000 de lei, aceasta fiind obligația legală a prefectului. Dacă noi în țară nu ne respectăm valorile naționale, este cu atît mai probabil să nu fim respectați în competițiile naționale de către alții, pentru că drapelul, imnul și stema naționale sînt simbolul României ca stat și nu avem voie nici moral, nici legal să nu le respectăm, a declarat prefectul Capitalei, Mihai Cristian Atănăsoaei. Primarul general Sorin Oprescu pune pe seama emoțiilor greșeala lui Marcel Pavel. Interpretul a explicat însă că a fost alegerea sa să cînte imnul astfel și a discutat cu cei de la FRF în acest sens, aceștia fiind de acord cu opțiunea sa. Cîntărețul a precizat că timpul alocat pentru ambele imnuri a fost de 3 minute și a fost chiar depășit cu 10 secunde. Astfel, el a ales să cînte două strofe din imnul național, însă ultimele două versuri din cea de-a doua strofă - Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume/ Triumfător în lupte, un nume de Traian! - au fost înlocuite cu ultimele două versuri din prima strofă Acum ori niciodată croiește-ți altă soartă/ La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani!, acestea constituind un refren. A fost ca un îndemn pentru echipa națională, a spus Pavel privind reluarea celor două versuri, în locul celor din strofa a doua. În plus, cîntărețul a considerat că celor de pe stadion le va fi mai ușor să cînte cu el două versuri pe care le-au auzit deja. Am vrut să cîntăm aceste versuri ca pe un îndemn. N-a fost rea-voință, n-a fost nimic tendențios. A fost alegerea mea, ca toți suporterii să cînte cu noi. Sînt onorat că am fost invitat să cînt imnul de stat, a spus Marcel Pavel, adăugînd că în urma interpretării sale a primit mesaje de felicitare. N-a deranjat pe nimeni, decît presa (...). (Imnul n.r.) L-am cîntat cu patos, cu demnitate, cu plăcere. Atmosfera a fost excelentă, a mai spus cîntărețul, declarîndu-se încă o dată onorat să cînte pentru echipa națională pe noul stadion. Nu mă interesează politica. Să n-aud de politică, a mai adăugat el. Într-o declarație citată de gandul.info, Marcel Pavel afirmase anterior, : Se interpreta politic dacă spuneam asta. (...) Mi s-ar fi reproșat dacă aș fi cîntat cu Traian. Marcel Pavel a mai declarat că nu a fost plătit pentru acest spectacol: Nu am primit niciun ban pentru această prestație și întotdeauna va fi o onoare să cînt imnul României. Dumitru Dragomir, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a declarat că nu știe cîți bani a luat Marcel Pavel pentru momentul artistic de marți seară, dar că, în astfel de cazuri, remunerația ajunge la 2.000 - 3.000 de euro.
Cum a făcut praf Marcel Pavel imnul național!
Strofa a doua din Deșteaptă-te române!
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mîni mai curge un sînge de roman, un sînge de roman
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!
Ce a cîntat Marcel Pavel:
Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mîni mai curge un sînge de roman, un sînge de roman
Acum ori niciodată croiește-ți altă soartă,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani, și cruzii tăi dușmani
Acum ori niciodată croiește-ți altă soartă,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani, și cruzii tăi dușmani
Ce spune legea
Prefectul Capitalei a spus că, potrivit Legii 75/1994, care are ca anexă conținutul imnului național, la evenimentele sportive de pe stadioane se intonează varianta scurtă a imnului, respectiv strofele unu, doi, patru și 11. Mihai Cristian Atănăsoaei a adăugat că prin HG 1157/2001, constituie contravenție intonarea imnului național cu alt text și cu altă partitură decît cele stabilite de lege și se sancționează cu amendă între 2.500 și 5.000 de lei, Prefectura fiind una dintre instituțiile care pot aplica această măsură.
Distribuie pe Facebook acest articol pentru a putea fi citit ïżœi de prietenii tïżœi!